Traian Băsescu: "Aş fi acţionat mai ENERGIC în cazul românului RĂPIT în Burkina Faso"

Traian Băsescu: "Aş fi acţionat mai ENERGIC în cazul românului RĂPIT în Burkina Faso"

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre cazul românului răpit în Burkina Faso. Fostul şef al statului a spus că, dacă era preşedinte, ar fi acţionat mai energic.

Traian Băsescu a spus că nu ar trebui să se facă comparaţii între cazul jurnaliştilor şi cel al românului răpit în Burkina Faso.

”Cred că unii au început să facă comparaţii între situaţia jurnaliştilor rapiţi şi cazul românului răpit în Burkina Faso. Probabil că eu aş fi acţionat mai energic, dar diferenţele sunt uriaşe între cele două cazuri. Sunt uriaşe, de ce? Acest om era angajatul unei firme, nu era un simplu cetăţean român care mergea teleleu prin Burkina Faso cum mergeau jurnaliştii. Aici discutăm de cetăţeanul angajat al unei firme şi vobim de un cetăţean a cărui răpire nu a generat o presiune publică”, a declarat Traian Basescu la B1 TV.  

Primele imagini cu Iulian Ghergut, românul rapit în aprilie în Burkina Faso, au apărut duminică dimineaţă. Românul face apel către autorităţile din România, dar şi către familie pentru a face toate demersurile ca să fie eliberat.