Bulgaria va liberaliza piața energiei în primul trimestru al anului viitor

Bulgaria va liberaliza piața energiei în primul trimestru al anului viitor

Piața energiei din Bulgaria va fi liberalizată în primul trimestru al anului 2016, a spus ministrul bulgar al energiei, Temenuzka Petkova, citat de agenția macedoneană de ştiri MIA, scrie Agerpres.

„Scopul nostru este să avem o liberalizare deplină a pieţei la începutul lui 2016, în februarie sau martie", a declarat Petkova.

Bulgaria s-a confruntat cu tensiuni sociale timp de mai mulţi ani din cauza creşterii preţurilor la energie şi depune eforturi pentru a-şi reduce dependenţa completă faţă de importurile de gaz din Rusia, notează MIA. 

Petkova a mai precizat că Bulgaria analizează diferite alternative în perspectiva viitoarei liberalizări a preţurilor, dar că va opta numai pentru acelea care vor fi bune pentru consumatorii interni şi stabilitatea sectorului energiei.