Deputatul Ghiță, acuzat că a dat șpagă o vilă primarului din Ploiești
- Virgil Burl ă
- 8 iulie 2015, 00:00
Procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penală într-un nou dosar faţă de deputatul PSD Sebastian Ghiță şi faţă de fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu.
Cei doi sunt acuzați de dare, respectiv luare de mită, spălare de bani și abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, demnitarul ar fi mituit primarul, în schimbul obţinerii unei finanţări de la bugetul local pentru clubul de baschet din oraș, susţinut de Ghiţă. În cursul anului 2013, primarul Bădescu a acordat clubului sportiv CSU Asesoft Ploiești, la cererea lui Ghiță, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, de 1.500.000 de lei. Asociația Basket Club Asesoft ar fi beneficiat ilegal de o finanțare nerambursabilă de 1.728.000 lei, reprezentând 96% din fondurile alocate de Consiliul Municipal Ploiești pentru promovarea sportului alocate în 2013. În schimbul acesteia, primarul Iulian Bădescu ar fi primit ca șpagă de la cel care coordonează grupul de firme Asesoft, o casă aflată într-un cartier rezidenţial al Ploieştiului.
Chemat la audieri pentru a-i fi aduse la cunoștință noile acuzații, Ghiță a declarat că echipa CSU Asesoft Ploiești nu i-a aparținut niciodată. „Nu am oferit nicio mită fostului primar Bădescu. Presupusul control pe care eu l-aș fi exercitat asupra mai multor firme nu are niciun suport în realitate”, a declarat Sebastian Ghiță.