Avem un nou concept de teatru pentru copii în România
- Gabriel Fere șteanu
- 11 iunie 2015, 02:55
Un nou concept de teatru pentru copii „Pe aripile vântului”, primul musical destinat celor mici, a fost pus în scenă de Trupa Pam-Pam săptămâna trecută.
Weekend-ul trecut s-a jucat piesa “Pe aripile vântului”, primul spectacol muzical pentru copii, realizat de Trupa Pam-Pam. Spectacolul a avut loc pe terasa unui cunoscut mall din București.
“Pe aripile vântului” este povestea a trei prieteni, instrumente muzicale Vio (vioară), Pia (pian) și Kito (chitară) care, cu sunetele și muzica lor, fac viața mai frumoasă. Pinguinul Pam-Pam și ursul panda Bum-Bum completează perfect trio-ul. Cei trei prieteni nu reușesc să se decidă unde vor merge în vacanță, așa că se hotărăsc să facă un spectacol „Românii au talent” pentru a ajunge la o concluzie: vacanța o petrec la mare sau la munte? Însă, Vântul le strică planurile, Pam-Pam și Bum-Bum sunt luați pe sus și trebuie salvați! Copiii și părinții s-au putut bucura de călătoriile fantastice “pe aripile vântului” ale celor trei prieteni care, într-un final, reușesc să îi salveze pe Bum-Bum și Pam-Pam.