Anunţul făcut acum de Agenţia Naţională a Medicamentului care ne priveşte pe toţi

Anunţul făcut acum de Agenţia Naţională a Medicamentului care ne priveşte pe toţi

Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Marius Tănase, a declarat vineri într-o conferință de presă că în prezent 50 de molecule se află în procedurile de negociere a contractelor cost-volum.

„Avem 50 de molecule la ora actuală, nu sunt doar cele pentru tratamentul hepatitei cu virus C, care se află în procedurile de negociere a contractelor cost-volum. Probabil din cauza aceasta și partea birocratică este un pic mai stufoasă pentru că trebuie să le acordăm o șansă tuturor pacienților”, a afirmat Tănase, citat de Agerpres

El a spus că, în scurt timp, acele molecule vor putea fi folosite în tratamente. „ Avem nevoie de puțină răbdare pentru că este un proces care s-a pornit și nu mai poate fi oprit", a spus vicepreședintele ANMDM.