Dinu Săraru: „Zăngănitul cătușelor” mi-a dat ocazia să mă răcoresc

Dinu Săraru: „Zăngănitul cătușelor” mi-a dat ocazia să mă răcoresc

Scriitorul Dinu Săraru și-a lansat, miercuri seară, romanele „Ultimul bal la Șarpele Roșu” și „Carnavalul cătușelor (roman-pamflet)”

Cine nu e nostalgic nu are biografie. Îmi amintesc cu mândrie toată viaţa mea. Așa am fost de când mă știu și vreau să rămân așa”, a mărturisit scriitorul Dinu Săraru cu ocazia lansării romanelor sale „Ultimul bal la Șarpele Roșu” și „Carnavalul cătușelor (roman- pamflet)”. „Carnavalul cătușelor mi-a dat ocazia să mă răcoresc, a continuat maestrul. Prea mult a suferit țara asta și de aia ne e greu să ne gândim la ziua de mâine. Singura noastră muzică este dată de zdrăngăneala cătușelor. Acum poporul român se scoală și se culcă în zgomotul cătușelor.”

Sala hotelului Marshall din București, unde a avut loc evenimentul, a fost neîncăpătoare pentru admiratorii scriitorului. Mulţi prieteni curioși au fost de faţă, sperând că vor afla secretul volumului. Dar, cum era normal, maestrul i-a invitat pe cei prezenţi să citească, pentru a înţelege lumea descrisă de domnia-sa.

„Ultimul bal la Șarpele Roșu” și „Carnavalul cătușelor (roman-pamflet)” încheie „deja faimoasa Trilogie a Ciocoilor, reluând unele personaje din prima parte «Ciocoii noi cu bodyguard», și introducând tipuri noi, dar la fel de iscusit și savuros desenate”. Așa prezintă Editura RAO ultima apariţie editorială marca Dinu Săraru. O carte frumoasă, cu o copertă vie, pe care apar trei măști. Invitaţie la carnaval. Sau final de carnaval… Cuvintele au fost tipărite pe o hârtie catifelată, care are în ea și o doză de asprime, atât cât să-ţi aducă aminte că la carnaval trebuie să stai cu ochii în patru. Trec multe persoanje pe lângă tine.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avertisment

La începutul volumului, autorul ne dă un avertisment: „Povestea e izvorâtă din realitate, da rămâne poveste. Orice încercare de a «descifra» în desfășurarea ei «asemănări posibile» cu împrejurări sau personaje ce ar părea cunoscute e lipsită de temei. Povestea se citește fără nicio cheie, iar adevărul poveștii – se știe – sublimează adevărul vieţii. «A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…»”

„Ultimul bal la Șarpele Roșu” este o poveste despre lumea noastră, a celor care trăim astăzi și ne lovim zi de zi de evenimente precum cele descrise în volum. Nu dăm decât primele cuvinte din acest roman: „Descreierarea pusese stăpânire pe București.(…).” Iar din „Carnavalul cătușelor” (care încheie Trilogia ciocoilor) vă spunem doar titlurile celor două capitole: „Viața sau Totul se cumpără, și libertatea se cumpără” și „Alba-Neagra la rang de doctrină națională sau Ultima secătură”. Ce se ascunde în spatele acestor titluri puteţi bănui, puteţi crede că știţi deja, dar, cum spunea maestrul, nimic nu e ce pare. Puteţi să vă faceţi propriile scenarii după citirea acestui volum.

Vă mai dăm, totuși, un indiciu, un mic dialog: „-Zici Alba-Neagra ca și când ai cita titlul Tratatului lui Machiavelli, Principele… Ai auzit de Machiavelli și de tratatul lui despre știinţa conducerii?/ - Nu, fu și mai scurt Cheliosul, și nici nu mă interesează. Asta e știinţa conducerii mele și tu pe lângă mine te guduri, deocamdată(…)”.