La ei se poate! Şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate Internă a demisionat, după un raport critic la adresa poliției
- Simona Stupar
- 7 mai 2015, 10:37
Şeful Serviciului de informaţii şi securitate internă din Danemarca (PET), Jens Madsen, a demisionat, ieri, la câteva ore după publicarea unui raport critic la adresa poliţiei în legătură cu atentatele de la Copenhaga de la jumătatea lunii februarie.
„După o analiză atentă, am convenit cu secretarul permanent al Ministerului Justiţiei şi cu comisarul naţional al poliţiei să preiau noi sarcini pentru a dezvolta poliţia daneză'', a menţionat Madsen într-o declaraţie.
Raportul dat publicităţii ieri arată că abia la patru ore după ce Omar El-Hussein l-a împuşcat mortal pe un producător de film la un centru cultural din Copenhaga forţe de poliţie au fost desfăşurate lângă principala sinagogă din oraş, unde ulterior El-Hussein a ucis un bărbat evreu.
„Patru ore reprezintă un interval prea mare, evident nu suntem mulţumiţi. Nu există nicio scuză'', a spus ministrul justiţiei Mette Frederiksen, într-o conferinţă de presă.
Frederiksen a refuzat să menţioneze dacă Jens Madsen a renunţat la funcţie din cauza reacţiei întârziate a poliţiei în timpul atentatelor din februarie, precizând doar că „a luat notă'' de demisia lui.
Pe 14 februarie, Omar El-Hussein, puternic înarmat, a deschis focul asupra unui centru cultural din Copenhaga, unde avea loc o dezbatere privind libertatea de expresie, omorând o persoană, un realizator de film în vârstă de 55 de ani, după care s-a făcut nevăzut.
În momentul în care Omar El-Hussein s-a apropiat de sinagogă - la câteva ore după incidentul de la centrul cultural unde avea loc o dezbatere despre islam şi libera exprimare - şase poliţişti erau desfăşuraţi, dar ei nu au reuşit să-l oprească pe El-Hussein să împuşte mortal un bărbat evreu neînarmat, ce asigura paza lăcaşului de cult.
În cele din urmă, atacatorul a fost omorât în zorii zilei de 15 februarie într-un schimb de focuri cu poliţia.
Madsen a preluat conducerea PET pe 1 ianuarie 2014, după ce Jakob Scharf a demisionat pe fondul unui scandal în care fusese implicat fostul ministru al justiţiei Morten Bodskov.