Actualitate
Iată care a fost reacţia Mariei Şarapova, după ce a fost depăşită de Simona Halep în clasamentul mondial
- Alexandru Toader
- 25 aprilie 2015, 14:06
Începând de săptămâna viitoare, Simona Halep va urca pe locul al doilea în ierarhia modială, devansând-o astfel pe rusoaica Maria Şarapova.
Tenisemna din Rusia a oferit primele declaraţii după ce a pierdut poziţia a doua în clasamentul WTA. "Am mult timp în faţă ca să-mi revin şi să încep din nou să-mi fac jocul. Întodeauna m-am descurcat excelent după situaţii ca aceasta. Am doar nevoie de ceva timp ca să-mi intru în ritm", a spus Şarapova.
Mai mult, Şarapova se pare că regretă particparea în cadrul turneului de la Stuttgart, acolo unde, joi, a fost eliminată de nemţoaica Angelique Kerber, scor 6-2, 5-7, 1-6.
"Am vrut să particip la Stuttgart, deşi veneam după accidentarea care m-a împiedicat să joc în Fed Cup", a declarat rusoaica.
Recomandările noastre