Marş memorativ pentru victimele Holocaustului de la Auschwitz. Mii de tineri au participat la eveniment
- Daria Andrie ş
- 16 aprilie 2015, 20:07
Mii de tineri din Israel şi din alte ţări au participat joi, cu ocazia Zilei Memoriale de comemorare a Holocaustului, la un marş la Auschwitz, în Polonia, în memoria celor şase milioane de evrei ucişi în timpul Holocaustului, relatează DPA şi AFP.
Locul unde s-a aflat lagărul nazist de la Auschwitz este considerat un adevărat simbol al masacrului contra evreilor produs în Al Doilea Război Mondial.
Ca şi în anii trecuţi, participanţii la acest marş au parcurs distanţa dintre Auschwitz, partea cea mai veche a lagărului nazist, şi Birkenau, principalul loc de exterminare a deţinuţilor evrei, aflat la aproape trei kilometri.
''Am crescut citind despre acest loc, învăţând despre acest loc, dar nimic nu te pregăteşte pentru realitatea de aici. Este centrul absolut al răului'', a declarat unul dintre participanţi Daniel Salomon, în vârstă de 36 de ani, venit de la Londra.
În opinia lui Ivan Gabor, de 82 de ani, supravieţuitor al Holocaustului şi originar din Ungaria, tinerii reuniţi joi la Auschwitz ''încă nu înţeleg ce reprezintă cu adevărat acest loc, dar vor ajunge cu timpul să înţeleagă''.
Între 1940 şi începutul lui 1945, Germania nazistă a exterminat la Auschwitz-Birkenau circa 1,1 milioane de persoane, dintre care 1 milion de evrei din diverse ţări europene. Acest lagăr, unde au mai murit 80.000 de polonezi non-evrei, 25.000 de romi şi 20.000 de soldaţi sovietici, a fost eliberat de forţele sovietice în ianuarie 1945, conform Agerpres.ro.
Joi, la ora locală 10.00 (07.00 GMT), la Tel Aviv şi în alte oraşe din Israel automobilele s-au oprit din mers şi munca a fost întreruptă, israelienii ţinând două minute de reculegere în memoria celor şase milioane de victime ale Holocaustului.