Fostul iubit al unuia din cei mai frumoși actori de la Hollywood rupe tăcerea
- Dodo Romniceanu
- 16 aprilie 2015, 16:34
În anii în care celebritatea sa atinsese apogeul, legendarul Rock Hudson, unul dintre cei mai frumoși actori americani din toate timpurile, trăia o intensă poveste de dragoste. Fostul agent de vânzări Lee Garlington, singura „iubire adevărată” a celebrului star, povestește într-un interviu pentru revista People cum au reușit să păstreze relația lor homosexuală departe de intrigile de la Hollywood.
Bărbatul pe care însuși Rock Hudson l-a numit iubirea sa adevărată a vorbit în premieră despre relația cu celebrul star de la a cărui moarte prematură se vor împlini anul acesta, pe 2 octombrie, 30 de ani. Hudson s-a stins prematur, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor complicații survenite pe fondul cumplitei boli de care era atins – Sida.
„Pur și simplu îl adoram”, spune Garlington, astăzi în vârstă de 77 de ani. Relația lor a durat din 1962 până în 1965. Își amintește că l-a întâlnit pe când făcea figurație pentru unul din filmele marelui Hudson (și la propriu – avea 1,96 metri înălțime).
”Era cel mai mare star de cinema din lume și se spunea că ar fi homosexual. M-am gândit să-l țin o vreme sub observație. M-am așezat în apropierea rulotei lui, pretinzând că citesc din Variety, pe care o țineam probabil invers în acel moment. A ieșit și a trecut pe lângă mine. S-a uitat o singură dată înapoi și asta a fost!”, a povestit Lee Garlington. El și-a amintit și faptul că la prima întâlnire a fost atât de intimidat de dimensiunile lui Hudson încât nu s-a întâmplat nimic. Au rămas împreună.
Garlington mai spune că marele actor nu i-a cerut niciodată să ascundă relația lor. Nu era obsedat de păstrarea aparențelor și totuși, la premierele filmelor sale, mergea întotdeauna însoțit de o femeie. Câteva dintre prietenele intime ale lui Hudson, printre care celebrele Elizabeth Taylor și Marilyn Monroe (foto jos), știau însă prea bine care erau preferințele sexuale ale acestuia.
S-au despărțit în 1965. „Unul din motivele pentru care am decis să ne vedem de treabă a fost legat de faptul că Rock nu era un partener puternic așa cum îmi doream eu la vremea respectivă. Nu avea o personalitate puternică, era un uriaș blajin”, a mai povestit Lee Garlington. Au pierdut legătura cu timpul, dar Garlington a fost deosebit de afectat când a aflat că Hudson avea Sida. A citit biografia publicată după moartea acestuia și a fost tulburat, copleșit când a văzut că actorul îl descrie drept singura sa „iubire adevărată”.
„Am izbucnit în lacrimi. Spunea că mama lui și cu mine am fost singurii oameni pe care i-a iubit vreodată. Habar nu am avut că am fost așa important pentru el”, conchide Lee Garlington