Ponta cere comisarului UE pe Agricultură sprijin pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală
- Larisa Bernaschi
- 13 martie 2015, 11:47
Premierul Ponta i-a cerut comisarului european pe Agricultură sprijin pentru aprobarea de către Comisia Europeană a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Totodată, prim-ministrul şi-a exprimat preocuparea faţă de efectele embargoului rus asupra sectorului agro-alimentar din Moldova.
Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, se află, pentru prima dată, în vizită oficială în România.
"Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că România va primi în cel mai scurt timp aprobarea finală a Comisiei Europene asupra Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR), solicitând sprijinul comisarului Hogan în acest sens. Demararea acestui Program este una stringentă, dată fiind nevoia de investiţii şi de asigurare a creşterii competitivităţii sectorului în contextul unei pieţe concurenţiale extrem de exigente la nivel global. De asemenea, prim-ministrul s-a arătat preocupat de efectele embargoului rus asupra sectorului agro-alimentar din Republica Moldova şi a reiterat necesitatea de a se căuta în continuare soluţii concrete care să sprijine producătorii din această ţară", se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de Mediafax.
Ponta a prezentat şi situaţia absorbţiei fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, arătând că au fost cheltuite aproape 90% din totalul alocărilor, atât pentru plăţile directe, cât şi pentru investiţii.