Georgiana Hosu, șefa DIICOT: Anul trecut au fost confiscate droguri de 16 milioane de euro
- Virgil Burl ă
- 6 martie 2015, 17:11
Procurorul şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Giorgiana Hosu, a declarat vineri că, în 2014, au fost confiscate droguri în valoare totală de 16 milioane de euro.
Cu prilejul prezentării bilanţului DIICOT pe anul trecut, Hosu a arătat că, în privinţa traficului şi consumului de droguri, fenomenul a cunoscut uşoare creşteri, România rămânând totuşi o ţară de tranzit. "Au apărut, şi acesta este grav, noi substanţe cu efecte psihoactive, efectele fiind severe pentru consumatori. În general, heroina este adusă de către grupuri infracţional-organizate, formate din cetăţeni turci cu conexiuni pe teritoriul României (...) Cocaina, din anchetele noastre, am constatat că intră în ţară prin frontiera albastră, iar piaţa internă este limitată, dat fiind preţul mare al acestui tip de drog de mare risc. Au fost folosite ca metode de disimulare dintre cele mai diverse - spaţii speciale create în autoturisme, ambalaje cu produse alimentare sau nealimentare. Drogurile au fost impregnate, au fost injectate sau, şi mai grav, ingerate", a afirmat Hosu.
Se cultivă tot mai multe droguri în România
Ea a spus că s-a constatat o creştere a operaţiunilor ilegale cu canabis, mai ales provenit din Spania, şi o creştere a culturilor proprii în România. "Au fost depistate, în cursul anului 2014, cinci laboratoare clandestine, 37 de noi substanţe, şi au fost confiscate droguri în valoare totală de 16 milioane de euro", a mai arătat adjunctul DIICOT.
În privinţa falsului de monedă, Hosu a susţinut că, în 2014, procurorii au constatat noi tehnologii de falsificare a monedei naţionale. "Moneda euro şi moneda dolarul american nu se falsifică în România. Cu toate acestea, prin cooperarea cu autorităţile din Italia, am reuşit confiscarea a 12 milioane de euro falşi, lucru fără precedent în România până acum", a mai menţionat Hosu.