Ce au spus RUDELE ostaticilor decapitaţi, după vestea că presupusul CĂLĂU jihadist ar fi cetăţeanul britanic
- Agrama Andreev
- 27 februarie 2015, 21:02
După ce informaţia că Mohammed Emwazi, cetăţean britanic, ar fi Jihadi John (John Jihadistu), călăul gupării teroriste Statul Islamic, reacţia rudelor ostaticilor decapitaţi n-a întârziat să papară.
Potrivit agentia.org, care citează Sky News, Familia lui Steven Sotloff, jurnalistul american a cărui decapitare a fost filmată de către SI, şi-a exprimat "încrederea deplină" în faptul că presupusul criminal va fi adus în faţa justiţiei".
"Ei speră că (Emwazi) va fi prins de către serviciile americane de informaţii, adus să fie judecat în Statele Unite şi condamnat pentru decapitarea fiului lor", a declarat Barak Barfi, un purtător de cuvânt al familiei Sotloff.
"Nu vor cunoaşte liniştea până când aceste persoane nu vor fi aduse în faţa justiţiei. Este doar un pas în lungul proces. Talibanii au fost îndepărtaţi de la putere în Afganistan, Al Qaida a fost eradicată în Afganistan, iar noi credem că, într-o bună zi, va veni şi sfârşitul Statului Islamic", a subliniat el. "Atunci când se va întâmpla acest lucru, cei ca John jihadistul nu vor avea unde să fugă", a apreciat purtătorul de cuvânt.
Pe de altă parte, mama lui James Foley, primul jurnalist american ucis de către gruparea jihadistă, a declarat, pentru revista Time, că îl iartă pe "John jihadistul", catalogând implicarea lui Emwazi în organizaţia teroristă drept o "tragedie în curs": "Mă întristează ura sa necontenită. El s-a simţit nedreptăţit, noi îl condamnăm acum, iar asta doar continuă ura. Este necesar să încetăm".
Moartea lui Emwazi ar fi "ultimul lucru pe mi-l doresc pentru cineva ca el", a declarat, pentru BBC, Dragana, văduva lui David Haines - un lucrător umanitar britanic despre care se crede că a murit de mâna lui Emwazi. Nu de aceeaşi părere este şi fiica sa Bethany. Tânăra a declarat, pentru ITV News, că va cunoaşte liniştea doar "atunci când (jihadistul) va avea un glonţ între ochi".
Premierul britanic, David Cameron, a afirmat, vineri, că Marea Britanie va face tot ce este posibil pentru a-i prinde pe cei care au comis crime îngrozitoare împotriva cetăţenilor britanici, dar a refuzat să confirme identitatea lui „Jihadi John”, un călău aparţinând Statului Islamic (SI), prezentat ca fiind un londonez pe nume Mohammed Emwazi.
Începând de joi, Scotland Yard-ul (poliţia metropolitană londoneză) şi diferite autorităţi britanice refuză să confirme că Mohammed Emwazi este călăul apărut în mai multe înregistrări video cu decapitări de ostatici, pentru a nu afecta operaţiunea de prindere a lui. Citeşte mai multe aici