Alina Gorghiu: PSD jonglează cu legile în Parlament după cum decide în şedinţa de partid

Alina Gorghiu: PSD jonglează cu legile în Parlament după cum decide în şedinţa de partid

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a arătat, azi, într-o postare pe o reţea de socializare, că PSD "jonglează" cu legile în Parlament după cum se decide în şedinţa de partid, iar "jocurile de culise" trebuie să dispară din practicile parlamentare, acesta fiind încă un argument pentru crearea unei noi majorităţi.

"PSD jonglează cu legile în Parlament după cum se decide în şedinţa de partid - aceasta nu este o noutate. Mi se pare însă periculos jocul cu chestiuni care ţin de siguranţa naţională, cum este numirea unei conduceri civile în fruntea principalului serviciu de informaţii. (...) Jocurile de culise ca cel de astăzi trebuie eliminate din practicile parlamentare. Este un nou argument să ne dorim crearea unei noi majorităţi, care să acţioneze transparent şi responsabil", a postat Gorghiu pe contul său de Facebook.

Referindu-se la amânarea votării noului director al SRI, preşedintele PNL a arătat că 'agenda Parlamentului s-a suprapus din nou cu agenda intereselor PSD'.

"Astăzi, agenda Parlamentului s-a suprapus din nou cu agenda intereselor PSD: şedinţa în care urma să fie votat noul director al SRI a fost amânată pentru săptămâna viitoare, fără vreo justificare", a scris Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News