Ca orice om conexat la problemele politicii urmăresc cu sufletul la gură ce se întâmplă în Ucraina. Dincolo de editorialele lui Iulian Chifu din „Evenimentul Zilei” puţină lume s-a încumetat să facă o analiză atentă, la rece a situaţiei din Estul Europei. Cei mai mulţi s-au înecat dibace în câteva sloganuri propagandistice sau în steriotipuri puerile.

Unul dintre cei mai avizaţi analişti, generalul locotenet (r) Alexandru Grumaz a avut un o analiză perirtinentă în „Observatorul militar”: „Spre o federalizare a Ucrainei”. Generalul, cu informaţii la zi, scrie că „Despre iniţiativa diplomatică franco-germană, senatorul republican John McCain, şeful comisiei forţelor armate din Congres, a spus că, “privind atitudinea guvernului german în criza ucraineană, am putea crede că  nu are habar ce se întâmplă pe front sau că îi este indiferent că acolo mor oameni”. (…)

Va avea criza din Ucraina o soluţie diferită de federalizare? În aceste condiţii, vor mai fi valabile Acordurile semnate în Europa după Al Doilea Război Mondial? A venit iarna în relaţiile internaţionale europene, iar 2% din PIB pentru susţinerea înzestrării forţelor armate trebuie să fie o realitate!”

Şi eu cred, după cum am afirmat şi la o masă rotundă organizată de Institutul Social Democrat "Ovidiu Sincai", că unica soluţie e federalizarea Ucrainei. Trec însă peste argumentele mele - destul de multe şi zic eu coerente – pentru a puncta cel mai bun comentariu de până în prezent asupra acordului de la Minsk. El îi aparţine lui Alexandru Cumpănaşu şi se intitulează “Germania şi Franţa au trădat România şi Polonia”. Dincolo de apariţiile televizate, Alexandru Cumpănaşu, directorul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei se dovedeşte un impecabil cunoscător a relaţiilor internaţionale.

“Pentru noi, întâlnirea de ieri este departe de a fi un succes, ba chiar considerăm a fi un eşec pentru Occident. (…)doamna Angela Merkel, dar şi domnul Preşedinte François Hollande l-au tratat ieri pe Vladimir Putin ca pe un democrat, aproape chiar ca pe un „apărător" al drepturilor omului. Singura soluţie acceptată de Rusia este Forţa. În locul unei întâlniri tabloidizate excesiv şi al unui joc de glezne al liderilor Franţei şi Germaniei, aceştia ar fi trebuit să propună Europei, în urma unei consultări prealabile şi a celorlalte 27 state membre UE, în cel de-al treisprezecelea ceas, crearea unei forţe militare de intervenţie rapidă care să fie la dispoziţia Uniunii Europene şi să poată reprezenta o manifestare clară de respingere a atacului rusesc (…)Închei această analiză, tragând trei concluzii:

1. Moldova a căzut, Rusia fiind pe cale de a deveni noul vecin al României.

2. Acordul de la Minsk este un eşec al Franţei şi Germaniei, şi nu al Europei.

3. România trebuie să-şi consolideze capacitatea de apărare şi să realizeze parteneriate strategice regionale în domeniul securităţii şi apărării înafara calităţii de membru NATO, şi aducând aminte Franţei şi Germaniei că Uniunea Europeană are 27 de state membre, şi nu două, şi că Europa a fost gândită şi ca proiect politic, nu doar ca o piaţă politică comună.” scrie analistul iar eu nu pot decât să-i dau dreptate.

***

Citesc o carte excepţională “Between the two communist giants. Romania and Nord Korea relationship durind the Cold War” apărută sub egida Centrului de Studii Est Europene şi Asiatice  sub semnătura unor specialişti: generalul Mihail E. Ionescu, profesor la SNSPA şi tânăra, dar talentata cercetătoare Carmen Rîjnoveanu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM). Am citit-o dintr-o suflare, nu doar ca obligaţie morală - am lipsit ca un fraier de la lansare – ci pentru că este cea mai consistentă lucrare despre istoria României şi relaţiile cu URSS., China şi Coreea de Nord. Declaraţia de independenţă din 1968, încercarea de a forma o trilateră România-China- Coreea de Nord sunt aspecte extreme de interesante ale politicii noastre externe.

Ca o un fapt picant trebuie spus că pe 10 iunie 1970 aflat în vizită la Pzongzang Ceauşescu după îndelungi dezbateri cu Kim Il-sung privind politica internaţională îl întreabă brusc pe liderul nord-coreean: “Ştii să joci ping-pong? Nu, a sosit răpunsul. Ar trebui să înveţi”.

Cartea trebuie fără îndoială publicată rapid în româneşte şi pusă la dispoziţia marelui public.Deşi nu port îmi ridic pălăria în faţa autorilor!