Dacă anul trecut, Lucian Bute era pregătit de Freddie Roach, antrenorul celebrului Manny Pacquiao, în 2015, pugilistul „tricolor” a dat lovitura. În vârstă de 36 de ani, boxerul gălățean a semnat un acord cu Al Haymon, managerul lui Floyd Mayweather.
Astfel, Bute va lucra sub comanda unuia dintre cei mai buni manageri al ultimilor ani, iar Haymon, de profesie economist, este celebru pentru influența pe care o are în marile rețele de televiziune, dar și pentru faptul că reușește mereu să obțină cele mai mari burse și cele mai importante meciuri pentru sportivii pe care îi reprezintă.
„Se aliniază astrele în cariera mea”
La adresa noului agent al lui Bute, extravagantul Mayweather a dat naștere unei replici celebre, după ce a parafat acordul cu Al Haymon. „Dacă l-aș fi avut pe Al Haymon de la începutul carierei, probabil aș fi fost cel mai mare miliardar acum”, declara în urmă cu ceva vreme cel mai bogat sportiv în 2014.
Potrivit planurilor sale, gălățeanul ar putea urca în ring pe data de 14 martie, la Montreal, iar în decembrie va boxa pentru o centură mondială la categoria semigrea. „În 2015 se aliniază astrele în cariera mea”, a scris Bute pe rețelele de socializare.