Aeroportul din Donețk, noul focar de război din Ucraina

Aeroportul din Donețk, noul focar de război din Ucraina

Lupte grele se dădeau ieri, în apropierea aeroportului din Donețk, între forțele guvernamentale ucrainene și rebelii pro-ruși care, încă de sâmbătă, au lansat o ofensivă pentru a recuceri obiectivul strategic aflat acum sub controlul Kievului.

 Armata ucraineană a răspuns cu tiruri lansate asupra pozițiilor separatiste, întărindu-și în același timp efectivele din preajma aeroportului care, după luni de bombardamente, arată precum o ruină.

Doi civili au murit, ieri, după ce proiectilele au lovit și cartiere din orașul Donețk, ridicând numărul total al victimelor din rândul populației la opt, în timp ce armata ucraineană a anunțat că, începând de joi, a pierdut nouă soldați. Kievul acuză forțele separatiste că a lansat rachete Grad și asupra orașului Propansa, din regiunea Lugansk. „Situația e foarte dificilă. Au loc atacuri succesive, dar comandamentul trimite întăriri în mod constant”, inclusiv tancuri, a declarat Andrii Lișenko, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene. Oficialul a dezvăluit, de asemenea, că armata rusă și-a sporit iar efectivele mobilizate la granița cu Ucraina.

Un oraș blocat

Ne puteți urmări și pe Google News

Donețkul era ieri un oraș paralizat, transportul în comun fiind suspendat, iar magazinele închise, după ce mai multe obuze au căzut în centrul metropolei. „Toată noaptea, proiectilele au zburat peste casa noastră, iar geamurile s-au spart de la suflul exploziilor”, a povestit o localnică pentru AFP. Noile lupte au loc în ciuda unui armistițiu încheiat, pe 8 decembrie, între cele două părți combatante. Peste 4.800 de persoane au murit până acum în conflictul ucrainean.