CSM vrea ca o eventuală lege a securității cibernetice să fie vizată de Consiliu

CSM vrea ca o eventuală lege a securității cibernetice să fie vizată de Consiliu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin vocea fostului președinte Horașiu Dumbravă, susține că legislația privind stocarea datelor și a cartelelor prepay să obțină avizul Consiliului înainte de a fi aprobată

Judecătorul Horaţius Dumbravă a susţinut în şedinţa plenului, că CSM trebuie să susţină necesitatea autorizării prealabile a unui judecător pentru acces la datele necesare identificării unui abonat chiar şi de către un serviciu de informaţii sau alte instituţii publice. "Este necesar un control judecătoresc prealabil accesării datelor. Această lipsă de prevedere din textul legii lasă semne de îndoială cu privire la protejarea interesului public şi dreptul la viaţă privată, intimă şi de familie", a susţinut Dumbravă, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în timpul discuţiilor despre legea "Big Brother".

Dumbravă a spus că nu a fost solicitat avizul CSM cu privire la implicarea autorităţii judecătoreşti în cazul Ordonanţei de Urgenţă nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.

Ultima soluție

El a arătat că CSM ar trebui să ceară preşedintelui Klaus Iohannis, în funcţia de decizia pe care Curtea Constituţională o va da, să nu promulge proiectul de lege privind securitatea cibernetică şi să solicite Parlamentului să discute toate legile privind comunicaţiile electronice în regim de urgenţă, pentru a nu exista sincope de reglementare între aceste proiecte de lege.

Grupul Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii a stabilit recent ca legea "Big Brother" şi cea privind cartelele preplătite să fie repuse pe agenda Guvernului, a Parlamentului şi a societăţii civile, directorul SRI susţinând că aceste mijloace sunt necesare întrucât există nevoia identificării tuturor factorilor de risc, în contextul noilor ameninţări teroriste.

Ce se dorește

Reglementările vizează retenţia datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, stabilirea cadrului juridic clar, bine definit, predictibil şi previzibil în domeniul utilizării cartelelor preplătite, dar şi necesitatea utilizării, în condiţii legale, a imaginilor obţinute din sistemele publice de monitorizare video, potrivit MInisterului Afacerilor Interne. Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a susţinut că aceste mijloace legale sunt necesare serviciilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, întrucât, în momentul de faţă, există nevoia identificării corecte a tuturor factorilor de risc.

Referindu-se la situaţia generată de ultimele evenimente din Franţa, directorul SRI a arătat că noile ameninţările teroriste sunt de natură să pune în pericol grav securitatea naţională şi ordinea publică, dar şi credibilitatea şi autoritatea instituţiilor de aplicare a legii.

Ce a stabilit CCR

Legea 82/2012, cunoscută drept legea "Big Brother", prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină, timp de şase luni, anumite date ale abonaţilor, care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave. Curtea Constituţională a decis, în 8 iulie 2014, că Legea "Big Brother" este neconstituţională.

În 16 septembrie 2014, şi Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice pre-pay a fost declarată neconstituţională în ansamblu de către CC, care a stabilit că dispoziţiile legii nu au un caracter precis şi previzibil. De asemenea, Curtea a constatat că modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans (cartele pre-pay), respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet (wi-fi) nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date.