Lucescu nu poate trece peste umilința cu Anji. Românul i-a certat pe jucătorii lui Zenit: „Mi-e rușine!”
- Alexandru Toader
- 29 octombrie 2016, 11:29
Zenit Sankt Petersburg a cedat surprinzător în „optimile” Cupei Rusiei, după un umilitor 0-4, cu Anji. Acesta este primul eșec suferit de Mircea Lucescu în Rusia, dar și cel mai drastic al lui Zenit în ultimii 13 ani.
La finalul partidei, Mircea Lucescu și-a certat elevii: „Trebuie să tragem concluzii și să învățăm din lecția primită joi.
Rezultatul este rușinos pentru mine și pentru jucători. Am avut o discuție lungă în vestiar. Trebuie să analizăm urgent ceea ce am greșit, să învățăm din lecția primită. Mă deranjează și că nu știm să pierdem cu demnitate”, a declarat „Il Luce”.
Tehincianul român nu s-a oprit aici și a tunat și la adresa arbitrajului. Zenit a evoluat în inferioritate, din minutul 58, după eliminarea lui Kerjakov. Portarul lui Zenit a văzut „roșu”, în urma unei simulări a lui Budkovski. „Ai fost isteț, dar știi că n-a fost niciun contact”, s-a răsitit Lucescu la Budkovski, autorul unei „duble”.
„Meciul s-a terminat după eliminarea portarului. Ne-am pierdut calmul și organizarea, am comis erori neobișnuite în apărare”, a mai spus românul.