ALTERNATIVĂ pentru CREDINCIOŞIIi care nu pot ajunge la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi! SALVAREA vine de la o BISERICĂ din CAPITALĂ

ALTERNATIVĂ pentru CREDINCIOŞIIi care nu pot ajunge la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi! SALVAREA vine de la o BISERICĂ din CAPITALĂ

Distanţa prea mare dintre Bucureşti şi Iaşi este obstacolul credincioşilor din Capitală de a ajunge la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Există, însă, o alternativă pentru aceştia şi vine chiar de la Kilometrul Zero al României, de la biserica lui Constantin Brâncoveanu

Icoana făcătoare de minuni a „Sfintei Vineri“ şi veşmântul cuvioasei Parascheva de la Iaşi, se află în Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

„Iubiţii noştri credinicoşi, după cum se ştie în Biserica Voievodală Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti se păstrează o parte din odoarele Bisericii martir Sfânta Vineri-Hreasca. După demolarea acesteia în anul 1987, s-a rânduit ca în data de 14 Octombrie în fiecare an, în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, să fie serbat hramul de toamnă al Bisericii Voievodale Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti“, ne-a mărturisit Emil Nedelea Cărămizaru, parohul ctitorie brâncoveneşti.

Hramurile istorice ale acestei biserici reprezentative sunt: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfinții Martiri Brâncoveni, dar și Sfânta Cuvioasa Parascheva.

 

Program Liturgic:

Joi, 13 OCTOMBRIE  Orele 18:00-21:00 – Vecernia Hramului, urmată de slujba Litiei;

Vineri 14 OCTOMBRIE  Orele 08:00-10:00 – Slujba Utreniei

Orele 10:00-12:00 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie;

12:00- 12:30 Slujba ParastasuluiI; ORELE 17:30- Slujba Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Icoana făcătoare de minuni a „Sfintei Vineri“( Sec. XVIII), precum şi veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, vor fi depuse în pridvorul bisericii boievodale Sfântul Gheorghe Nou, vineri 14 octombrie, între orele 08:00 – 21:00.