GIP: KOVESI “a plagiat după doctorul anchetat de DNA”, pentru că l-a ţinut în spital pe Adrian Năstase

GIP: KOVESI “a plagiat după doctorul anchetat de DNA”, pentru că l-a ţinut în spital pe Adrian Năstase

Grupul de Investigaţii Politice, condus de Mugur Civică, anunţă pe Facebook că a terminat de analizat lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, şi că potrivit celui mai performant soft anti-plagiat, iThenticate, capitolele 5 și 6 ale lucrării lui Kovesi ar fi plagiate în proporție de 50%.

“În capitolul 5, Kovesi a plagiat masiv inclusiv din lucrarea ”Elemente de toxicologia drogurilor”, publicată în 2006 de profesorul Radu Alexandru Macovei. Profesorul Macovei este fostul director al spitalului Floreasca. În 2012, DNA l-a cercetat pe profesorul Macovei pentru că l-ar fi ținut în spital pe Adrian Năstase. La fel ca în capitolele anterioare, Kovesi a încercat să-și ascundă plagiatul schimbând unele cuvinte din textul original: „opiumul” (Kovesi) în loc de „opium-ul” (Macovei); „sfârșitul anilor 1930” (Kovesi) în loc de „sfârșitul anilor 30” (Macovei); „toți componenții societății” (Kovesi) în loc de „toți membrii societății” (Macovei), „afrodiziace” (Kovesi) în loc de „afrodisiace” (Macovei). Kovesi nu a pus ghilimele sau vreo notă de subsol care să indice sursa textului pe care îl reproduce.

Capitolul 6 plagiază masiv din lucrarea profesorului Maxim Dobrinoiu, „Infracțiuni în domeniul informatic”, apărută în 2006. De exemplu, Secțiunea a 2-a din Capitolul 6 al lucrării lui Kovesi (paginile 368-377) este copiată integral după Secțiunea a 2-a a lucrării profesorului Dobrinoiu. Kovesi a preluat cu copy - paste inclusiv titlul Secțiunii din lucrarea originală „Aspecte de drept comparat privind criminalitatea informatică”. Profesorul Dobrinoiu a studiat modul în care este sancționată criminalitatea informatică în diverse țări. Kovesi a copiat integral analiza profesorului Dobrinoiu, schimbând ordinea țărilor și inserând notele de subsol din lucrarea originală ca și când i-ar fi aparținut. După 10 pagini plagiate, Kovesi a inserat în antepenultimul paragraf al secțiunii o notă în care face trimitere la lucrarea lui Dobrinoiu, pentru a da impresia că doar acel paragraf e preluat”, scrie GIP pe de Facebook, precizând că în următoarele zile reprezentanţii săi vor depune la CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Dimplomelor şi Certificatelor Universitare).

Ne puteți urmări și pe Google News