Surescitată de discuțiile ivite în urma scandalului declansat de opiniile pro și contra-vaccinare, o mămică cu un copil care suferă de autism și-a deschis inima, dezvăluindu-ne, sub forma unei scrisori, frânturi din propria experiență de viață

„Sunt tristă zilele acestea. Pentru că toată lumea „cunoaște” cazuri cu copii cu autism de la vaccinuri sau rămași cu sechele „de la vaccinuri". Dacă mă uit cu atenție în jur, eu nu cunosc niciun caz. Copiii mei nu au avut nicio reacție adversă la vaccinuri (2 băieți, 3 ani și 9 ani). Dar copilul meu de trei ani a fost diagnosticat la vârsta de 2 ani cu tulburare din spectru autist. Nu apucasem să îi fac ROR -ul, pentru că a tot luat boli de la fratele mai mare care mergea în colectivitate. La două luni după diagnostic, l-am vaccinat. Acum, ca să fiu ironică, ar trebui să scriu că brusc, după vaccin, nu mai e autist”. Continuarea scrisorii este impresionantă.

„Nu e autist pentru că l-am vaccinat sau nu. Autismul nu are legătură cu vaccinarea. Dacă citiți pe grupuri de sprijin pentru autism serioase, din afară sau site-uri specializate în autism, o să vedeți că nimeni nu spune că vaccinarea cauzează autism.

Cauzele autismului sunt complexe. Nu sunt medic, dar a trebuit să învăț câte ceva despre cauze și manifestări pentru a îl înțelege mai bine. De ce nu se joacă funcțional cu jucăriile? Lumea mea s-a dărâmat pentru că nu mai înțelegeam nimic din cum se crește un copil, deși mai am unul. Îți propun un joc: imaginează-ți că încerci să vorbești cu copilul tău de 2 ani și el refuză cu încăpățânare să se uite la tine, imaginează-ți că vrei să îl auzi cum zice mama, dar nu scoate decât „aaaa”, după trei ani în care ai repetat acest cuvânt de „n” ori. Imaginează-ți că nu îl interesează jocurile tale, că nu îl poți ține un minut să se uite pe o carte, 30 de secunde să pună un cub într-un sortator, că nu îți zâmbește direct, că întoarce toate cărțile și puzzle-urile invers, că repeți de sute și mii de ori aceeași rugăminte și el tot nu răspunde. Că oricât ai încerca să îl inveți unde e capul lui sau gura lui, el nu își atinge corpul. Imaginează-ți că puiul tău nu arată cu degetul niciodată. Și mai imaginează-ți că nu îți face niciodată cu mâna când pleci, să spună „pa" și că nu vine să te pupe sau să îl drăgălești.

Ce ai face cu el? Ce ai face cu tine?

Mi-au dat lacrimile, pentru că, sincer, nu știu cum să continui.

Și am tot citit ce scriu oamenii - cu autismul și vaccinul - și plâng și de frustrare. Pentru că oamenii aceștia nu înțeleg ce este autismul, nu înțeleg cauzele, care sunt complexe și încep de la formarea celulelor. Nu există un buton pe care dacă apeși ai copil autist sau un vaccin care îl face autist și gata. Ar trebui ca al meu copil să nu fie autist în acest caz, pentru că nu era vaccinat în momentul diagnosticului. E un cumul de factori genetici, neurologici, cognitivi și de mediu și numai acceptând aceste cauze și explicații am ajuns nu doar să înțeleg mai multe dspre autism, ci să îmi înțeleg propriul copil. Cauzele si explicațiile neurologice m-au făcut să înțeleg de ce nu poate imita lucruri simple. Că lui îi lipsesc neuronii oglindă. Adică, dacă eu casc, oamenii din jurul meu cască. Un copil autist nu imită căscatul niciodată. Nu aș fi reușit să înțeleg de ce pentru el nu contează că puzzle-ul e întors (eu tot încercam și mă frustram să îl pun corect) deoarece imaginea nu e importantă, ci doar detaliile și părțile. Am reușit să îl fac să râdă și când mă vede pe mine.

A accepta vaccinarea ca o cauză a autismului și a nu încerca să înțelegi adevaratele cauze e ceva de neconceput pentru mine. Îți amintești jocul de la început. Cu ce îl ajută pe copil că tu atribui o cauză greșită felului său de a fi? Cum mai ajungi la el?

Soțul meu mi-a spus că scriu degeaba. Un caz de genul acesta nu schimbă cu nimic opinia oamenilor, dacă ei cred că vaccinurile duc la autism.

Eu sper ca măcar câteva persoane care citesc această poveste să nu mai creadă fără dovezi reale, să întrebe mai mulți medici și să nu nege medicina așa cum s-a constituit ea pe baza cercetărilor științifice.” - R. Florea

Ce este autismul?

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, care apare, adeseori, la naștere sau la vârsta de 18 luni – 2 ani a copilului. Autismul este un sindrom comportamental carecterizat prin dificultăți în comunicare și limbaj, social și comportamental (prin comportamente stereotipe, repetitive, autostimulări). Statisticile arată că autismul apare mai des la baieti decât la fete, proporția fiind de 1 la 4 și este întalnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual etc. Conform raportului Ministerului Sănătății din 2012, România înregistra 7.179 de persoane diagnosticate cu autism, însă specialiștii sunt de părere că numărul reale este chiar de 2-3 ori mai mare.