Recep Erdogan anunţă că tentativa de lovitură de stat a EŞUAT! Liderul turc: "Armata va fi curăţată de elementele trădătoare"
- Otilia Matei
- 16 iulie 2016, 09:52
Preşediintele Recep Erdogan a fost întâmpinat la aeroportul Ataturk de un grup numeros de susţinători cărora le-a declarat că nu are de gând să plece nicăieri. Ba mai mult, acesta susţine că guvernul a preluat controlul asupra situţiei.
Sâmbătă dimineaţa, Recep Erdogan s-a adresat publicului susţinător venit în întâmpinarea sa la aeroportul Ataturk, afirmând că guvernul adus la putere de cetăţeni este la conducere.
Au îndreptat armele oamenilor către oameni. Preşedintele ales cu un procent de 52% de către cetăţenii turci este la conducere. Acest govern care garantează puterea cetăţenilor este în control. Rebelii nu vor învinge, atâta timp cât ne împotrivim lor cu toată forţa, citează The Telegraph.
Conform Euractiv, Erdogan a declarat că rămâne cu „poporul”. Şeful statului a menţionat sprijinul primit din partea miilor de oameni care au ieşit în stradă la îndemnul său împotriva tentative loviturii de stat, pe care a calificat-o drept opera adepților clericului musulman din Statele Unite Fethullah Gulen.
Preşedintele turc condamnă tranşant acest eveniment, considerându-l un act de trădare, iar măsuri vor fi luate prin curăţarea forţelor armate de elementele trădătoare.