Gabriela Firea l-a enervat pe Sorin Oprescu

Gabriela Firea l-a enervat pe Sorin Oprescu

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a reacţionat vineri la declaraţia Gabrielei Firea potrivit căreia în Bucureşti sunt investiţii neterminate de zece ani, spunând că “întotodeauna încerci să te caţeri pe predecesor” şi că poate “înţelege multe, dar până la un punct", potrivit Mediafax.

Oprescu a reacţionat la declaraţia făcută de Gabriela Firea, joi seară, la ceremonia de învestire în funcţia de primar.

Aceasta a spus că “în Bucureşti sunt obiective de investiţii deschise care sunt în stadiu incipient de peste zece ani de zile pentru că nu au fost verificate, pentru că nu le-a păsat ”.

“Trebuie să spună şi doamna Firea câte ceva. Întotdeauna trebuie să încerci să te caţeri pe predecesor. Mai cu grijă. Nu îmi afectează stima pentru dânsa. Înţeleg şi eu multe lucruri, dar până la un punct”, a declarat Oprescu.

Gabriela Firea a declarat joi seară că în Bucureşti "vom intra, din păcate, în cartea recordurilor la exemple 'aşa nu'".