Și-a făcut mutație în București, și pentru prima oară, șeful statului a votat în Capitală. Mai spre seară. Prima Doamnă a votat în jurul prânzului la Sibiu
Șeful statului și-a făcut apariția la secția de vot de la Liceul Jean Monnet abia la ora 18.30, spre enervarea reporterilor care-l așteptau încă de dimineață, întrucât nu s-a știut care este programul său oficial. De aceea, după ce Iohannis a votat și a spus doar câteva cuvinte, nemulțumirea presei a explodat. El a refuzat să explice de ce a venit la vot cu așa mare întârziere.
„Vă așteptăm de la 7.00 dimineața!”, i-a strigat o jurnalistă. „Ce semnal dați alegătorilor?”, „Cum comentați absenteismul?”, curgeau întrebările, dar Iohannis mergea impasibil spre mașină, fără a se opri vreo clipă. Singura sa declarație a fost: „Pentru mine a fost o premieră astăzi. A fost prima dată când am votat în Bucureşti. Astăzi am votat - fiindcă Bucureştiul acum este şi oraşul meu - pentru un Bucureşti modern şi european”. Unei femei aflată în secția de votare i s-a făcut rău și a leșinat.
FOTO;Carmen Iohannis, la vot în Sibiu fără soț FOTO: AGERPRES
„Probleme tehnice”
Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, a spus că Iohannis ar fi avut nişte „probleme tehnice” în privinţa arondării la o secţie de votare. „Nu a putut vota pentru că nu era prins într-o secţie anume, unde trebuia repartizat şi acolo pe o listă suplimentară”, a precizat Preda. De altfel, dimineața, Iohannis nu figura pe listele de la Liceul Monnet. Prima Doamnă, Carmen, a votat însă la Sibiu, unde a venit însoțită de un SPP-ist. Dimineață, ea a fost la slujba de la biserică, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis.