DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ: Se PRELUNGEŞTE programul la METROU

DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ: Se PRELUNGEŞTE programul la METROU

Miercuri, Metrorex va prelungi cu două ore programul de circulație a trenurilor. Decizia a fost luată în contextul meciului de fotbal dintre FC Steaua București și FC Dinamo, ce se va desfășura pe stadionul "Arena Națională'', a anunțat compania.

"Metrorex vine în sprijinul publicului participant la semifinala Cupei României, meciul de fotbal dintre FC Steaua București și FC Dinamo, ce se va desfășura pe stadionul 'Arena Națională', și anunță ca în data de 20 aprilie 2016 trenurile de metrou vor circula după un program prelungit cu două ore", se spune într-un comunicat al Metrorex, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, ultimele trenuri de metrou vor pleca de la stațiile capăt de magistrală la ora 1,00 pe liniile M1, M2 și M3, respectiv la ora 1,45 pe linia M4.

Intervalul de circulație va fi de aproximativ 10 — 12 minute, precizează Metrorex.

Ne puteți urmări și pe Google News