Sună telefonul. E 7 dimineața. Răspund mecanic, gândind un plan de rezervă pentru tot ce aveam de făcut azi și se anulează din pricina unui mandat de aducere.

 Ai 30 de minute să te arăți uscat și proaspăt, plin de idei și răspunsuri, în fața procurorului.

În camera de anchetă e cald și aglomerat. Intră un domn ce cară două plase voluminoase. Ne privește pieziș, cu ochi vicleni, injectați de nesomn sau alcool; greu de spus.

Suntem cinci avocați, fiecare cu treaba și cu clientul lui, fără a ști, deocamdată, dacă suntem prieteni sau ne înjunghiem mișelește, tânjind cu disperare după un 19 sau măcar un amărât de control judiciar.

Imun la frământările noastre, procurorul ne prezintă după nume și clientul pe care îl apărăm, martorului cu plase dubioase.

Suntem priviți ca un cor de bocitoare nedorite, dar absolut necesare ca să petreacă mortul la groapă.

Începem audierea creștinului; rostește jurământul, repetând că vrea să colaboreze.

- Lăsați clișeele. I-o retează scurt procurorul. Hai să vedem ce aveți în plasele alea.

Și Iuda atât așteaptă.

Are un fel schimonosit de a pronunța cuvintele, de zici că îl ard buzele atunci când le înșiră. E atâta ură în ochii ieșiți din orbite și cu mâini grăbite scoate hârtii boțite și subliniate ca un portativ.

În încăpere se respiră la cote de avarie - individul ăsta ne-a sleit pe toți de vlagă și oxigen.

După două ore de delir, cere pauză și ceai: de sunătoare, că îl supără fierea ! Nici nu-i de mirare la cât venin a împroșcat.

Procurorul pare mulțumit, dar parcă tot n-ar vrea să-l lase din gheare.

- Ați fost asociați. Dumneavoastră chiar majoritar. Vă asteptați să cred că nu știați nimic?

Scaraoțchi miroase pericolul și-și arată colții:

- Domnu’, procuror ! Nu mă luați așa. Eu am venit să vă ajut !

Îl cam strânge nodul de la cravată.

- Eu vreau avocat !

- Nicio problemă, este dreptul dumneavoastră! Nu uitați că ați fost adus cu mandat, în calitate de martor.

- Da’ de ce nu-l chemați pe fiul asociatului? El lucrează la minister și a venit cu toate relațiile. Am documente care dovedesc !

- Ce documente aveți ?

- Multe. Da’ nu sunt prost să vi le arăt așa, fără garanții!

Procurorul are genul de figură care o să-l bântuie pe martorul cel isteț o bună bucată din viață. Nu că ne-ar fi fost milă de bietul om. Din zmeu cum era, ar fi dat orice să se poată târî ca o râmă, cerând îndurare.

- Le am la mașină. Documentele! Dacă mă lăsați să le aduc, lămurim tot.

- Mergeți ! Chiar m-ați făcut curios.

În momentele astea îți vine să te ridici și să strigi că nu ești de acord și nici măcar curios să vezi cum individul ăla urmează să-ți facă apărarea un iad, scoțând documente inflamabile. Măcar de nu le-ar mai găsi !

Profitând de pauză, lumea își bifează repede nevoile: tutun, cofeină, zahăr, carbohidrați, H2O, micțiuni și altele.

Trec 30 de minute. Liniștea ne lovește în timpane și ne usucă gurile. Domnul procuror mă întreabă ce-mi fac copiii și toată lumea se agață de subiectul ăsta până la epuizare.

Trece o oră; începem să ne agităm. Procurorul pune mâna pe telefon și îl sună pe ofițerul care îl însoțea pe martor.

- Unde sunteți?

- La Unirii. Domnul nu-și mai amintește unde și-a parcat mașina.

- Cum adică la Unirii? Mașina nu era parcată în fața parchetului?

- Nu. Domnul nu cunoaște Bu cureștiul.

- Bun. Lăsați mașina și veniți înapoi. Urgent. Îi ținem pe oamenii ăștia de 3 ore aici.

- Nu-l găsesc pe martor. Ne-am despărțit acum 30 de minute și nu mai dau de el.

- Sună-l și adu-l imediat.

- Imposibil. Și-a lăsat telefonul la portar când am plecat. Brusc îmi amintesc de gândul meu anterior (ăla cu ce bine ar fi dacă).

Procurorul ne privește cu ochi bănuitori. Parcă ne-ar căuta de păpuși voodoo în serviete, ori de flăcări violet la cravată.

Legenda spune că martorul plimbăreț a fost adus ca prin magie, nu pe-o coadă de mătură, ci într-o dubă spațioasă, tot cu mandat, dar de suspect, iar în prezent scrie cărți sau inventează lucruri de dragul unei reduceri de pedeapsă.