Tribunalul Bucureşti. Ştiţi deja : săli fără ferestre, îmbulzeală, cătuşe, inculpaţi, miros de transpiraţie, îndulcit ici colo cu parfumuri fine de care nările se agaţă cu disperare.

 Tocmai s-a încheiat audierea martorilor într-un dosar de proxenetism. Inculpatul a trebuit să îndure privirile sălii, în timp ce domnişoare cu ţinute pestriţe au explicat în detaliu proceduri, acte, raporturi, poziţii, dorinţe, cerinţe, fetişuri, menite să satisfacă şi cele mai exigente porniri sexuale.

Ciudat e că poveştile care acum se numeau oficial declaraţii, contrastau izbitor cu chipul rotofei şi transpirat al inculpatului. Cele 150 de kg pe care sigur le avea, păreau alibiul perfect pentru un om pe care nu mi-l puteam imagina manevrând dildouri, bice şi curele cu ţinte.

Vorbeşte preşedintele: A mai rămas un singur martor din cei încuviinţaţi – soţia inculpatului. Insistaţi în audierea acesteia?

- Da, domnule preşedinte.

- Atunci urmează să dispunem citarea pentru termenul următor.

Din mulţime apare o femeie. Greu de descris, tipul de nevastă ştearsă şi invizibilă, ce nu se remarcă în ochii bărbatului decât prin ciorba bine acrită şi cămăşile călcate la dungă. E soţia inculpatului.

- Domnule preşedinte, tocmai a sosit martora. O putem audia chiar la acest termen, dacă apreciaţi.

Preşedintele o legitimează, îi spune că are dreptul să tacă, pentru că e soţie şi codul o apără. Ea insistă că nu are nimic de ascuns şi cu vorbe frumoase ni-l descrie pe inculpat, om muncitor şi cu frică de Dumnezeu.

- Şi mai e şi impotent, onorată instanţă .

În sfârşit a câştigat atenţia sălii. După ce aflasem despre inculpat că îi plăceau orgiile şi perversiunile cu dudui rujate şi fără principii, nevastă-sa îl acuza de neputinţă.

- Doamnă, ştiţi cu ce se ocupă soţul dumneavoastră?

- Are o fabrică de pâine, munceşte de dimineaţa până seara.

- Aţi fost vreodată la fabrică?

- Nu m-a lăsat. Am hepatita C şi mi-a zis că îi contaminez pâinea.

- L-aţi auzit vreodată pe soţul dumneavoastră vorbind cu persoane de gen feminin cu numele de Anca, Janina sau Sandra?

- El avea angajate numai femei, că femeia face pâinea bună. Îl sunau şi în miez de noapte, iar el se plângea că sunt proaste şi strică făina.

- Soţul dumneavoastră avea mai multe telefoane?

- O grămadă. Zicea că ţine câte unul pentru fiecare furnizor, ca să nu-i încurce.

- Doamnă, inculpatul este acuzat de proxenetism. Aveţi idee ce înseamnă asta? Spun procurorii că racola minore şi le obliga să se prostitueze. Despre asta ştiţi ceva? Nu ne mai vorbiţi despre pâine şi impotenţa soţului, că nu face obiectul cauzei.

- Le cunoasteţi pe cele trei doamne din dreapta? Şi arată înspre martorele denunţătoare.

- Sigur că da. Veneau la noi în fiecare vineri cu bilanţul.

Lumea râde. Inculpatul se uită la nevastă şi îi face semn să tacă. Procurorul o scrutează dur, preşedintele o presează cu întrebări, avocatul îi şopteşte cuvinte neînţelese.

Femeia e copleşită şi cedează.:

- Nu sunt proastă, deşi toată lumea crede asta. Le-am văzut pe fete şi pe multe altele care nu sunt azi aici, aducând bani şi hârtii soţului meu. Discutau în garaj ca să nu aud cum le înjura şi le ameninţa. Am stat liniştită, gândind că e impotent şi nu le poate face nimic. Ştiu că ţine două agende în spatele dulapului din garaj. Tot acolo are şi multe buletine de la fetele de la fabrică. Ca să nu-l fure, zicea el.

S-a aşternut tăcerea. Doar inculpatul se mai agită şi-şi cheamă nervos avocatul.

Nevasta e de neoprit. Ancorată bine la pupitrul martorilor, vorbeşte tare în cele două microfoane.

Pare ca trezită după o grea amnezie: fabrica de pâine era, de fapt, un paravan pentru sex pe bani, şantaj, prostituţie, proxenetism, toate dospite bine de durduliul impotent cu pasiuni murdare.

Cât să mai tacă? În definitiv, ea suferise cel mai mult, primind ca o pedeapsă neputinţa bărbatului şi moartea pasiunii.