Laura Codruţa Kovesi: DNA poate confisca orice bunuri şi sume de bani care NU se află pe teritoriul României. Putem cere informaţii de la autorităţi din UE, dacă ne sunt de folos în anchete

Laura Codruţa Kovesi: DNA poate confisca orice bunuri şi sume de bani care NU se află pe teritoriul României. Putem cere informaţii de la autorităţi din UE, dacă ne sunt de folos în anchete

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi oferă jurnaliştilor Pro Tv primul interviu după scandalul în care foşti ofiţeri ai Mossad au încercat să îi compromită imaginea. Evz.ro vă prezintă principalele declaraţii ale procurorului-şef anticorupţie.

Despre obiectivele DNA:

  • Obiectivele sunt cele pe care le-am prezentat când am ţinut discursul de investire. În primul rând, continuarea activităţii, îndeplinirea tutoror obiectivelor din MCV, continuarea recuperării prejudiciilor, încercarea de a soluţiona toate dosarele pe care le avem în funcţie, şi să ne continuăm activitatea.
  • Nume noi în dosare în lucru vom vedea?
  • Sunt în jur de 8000 de dosare în lucru. 5000 au fost din dosarele care s-au înregistrat în cursul anului trecut. Cu siguranţă vor fi soluţionate şi alte dosare anul acesta. Cred că sunteţi de acord că ar fi nepotrivit să spun pe cine cercetăm. O să vedem dacă sunt nume noi sau nume vechi.
  • Suntem atenţi la tot ce apare în spaţiul public. Sunt situaţii când folosim informaţii din spaţiul public pentru a deschide anumite investigaţii, atunci când apar informaţii în spaţiul public pe care noi le investigăm ne uităm cu atenţie la aceste informaţii.
  • Dacă o informaţie e utilă într-un dosar, da, putem solicita (o informaţie de la autorităţile din Panama privind scandalul off-shore-urilor, n.red) 
  • DNA poate confisca în general bani obţinuţi în mod ilegal, când dovedim că s-a comis o infracţiune şi da, putem confisca bani şi bunuri care nu sunt pe teritoriul României. Putem să facem şi acest lucru. Şi conturi cu sume de bani putem să le indisponibiliză.

Despre provocările şi vulnerabilităţile DNA

  • Aş putea spune că provocările continuă, nu sunt provocări noi. Una dintre cele mai mari vizeză volum extrem de mare de dosare cu care se confruntă DNA. Şi anul trecut am avut peste 10000 de dosare în lucru, în condiţiile în care doar 90 de procurori din DNA instrumentează aceste dosare.
  • Mai sunt procurori care nu fac anchetă şi participă la şedinţele de judecată. Deci, e un volum enorm de mare pentru colegii mei şi este o vulnerabilitate dacă ne referim în primul rând la durata anchetelor. Sunt situaţii în care o anchetă poate dura 1 an, doi ani.
  • Anul trecut, numărul de procurori al DNA a fost majorat cu 50 de persoane, dar volumul de activitate a crescut. Poate cred că se impune şi o soluţie legislativă. Modificarea condiţiilor de aplicare a acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În prezent, pentru a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei , pedeapsa maximă este de 7 ani, majoritatea infracţiunilor pe care le investigăm au pedeapsa mai mare de 7 ani, cum e luarea de mită, spălarea de bani. 

Ne puteți urmări și pe Google News