Cu mai mult de un secol în urmă, după vârsta de 50 de ani, bătrânii eschimoşi (pe atunci, cam asta era speranţa lor de viaţă) se retrageau de bună voie pe gheaţa unei banchize îndepărtate, unde îşi aşteptau liniştiţi sfârşitul, lăsând generaţia tânără să-şi croiască drumul ei în viaţă.
În condiţiile aspre de trai, asta era unica lor soluţie de supravieţuire ca popor.
În zilele noastre, actul eutanasierii asumate personal, echivalent sinuciderii şi liberalizat tacit în câteva ţări, este condamnat de dogmele religioase creştine, care lasă la voia Domnului sorocul părăsirii acestei vieţi, indiferent de chinurile pe care le îndură un om în fază înaintată de boală şi de eforturile suportate cu stoicism de către cei apropiaţi lui, care se sacrifică, îngrijindu- l după posibilităţi. Dar dacă nu au deloc aceste posibilităţi? În primul rând, cele de ordin material. Ca atare, statul român declară, supus legii, ocrotirea sănătăţii în condiţii decente, pentru tot restul vieţii, a persoanelor vârstnice asigurate medical. Dar realitatea contrazice aceste declaraţii frumos împachetate! Şi mă refer exclusiv la masa dominantă a vârstnicilor consideraţi – nedeclarat - inutili, cu pensii ale căror cuantumuri acoperă doar întreţinerea lunară a locuinţei şi o alimentaţie aşa şi aşa, însă nu mai permit şi accesul la investigaţii şi tratamente medicale mai importante, cele mai multe cu plată. Fiindcă se apropie, inevitabil, timpul decontului vieţii, pentru mulţi asemenea neajutoraţi - unii rămaşi singuri - azilele sordide reprezintă ultima haltă înainte de sfârşit.
Tinerii salariaţi contribuie şi ei lunar din salarii pentru asigurările medicale, deşi apelează relativ rar la ajutorul sistemului sanitar, în timp ce sistemul este solicitat din plin de majoritatea pensionarilor vârstnici. Sistem deficitar din cauza insuficienţei fondurilor alocate de la bugetul statului, ceea ce conduce la restricţionarea accesului la o serie de servicii medicale, care erau oferite de CNAS în regim gratuit, precum şi la principalele medicamente de uz curent pentru bolile cronice şi care nu se mai găsesc acum pe piaţă nici măcar la liber. Angajaţii care lucrează în companii particulare cu greutate au asigurată - atât ei, cât şi rudele lor de gradul întâi - asistenţa medicală gratuită la anumite mari clinici private, la care sunt arondate firmele respective. Însă, din păcate, nu pot beneficia de gratuitate părinţii lor dacă sunt pensionari în vârstă, aceştia solicitând, de regulă, doar servicii medicale pentru boli cronice curente, costisitoare.
Atunci, poţi să te întrebi cu aparentă naivitate – pentru a nu ştiu câta oară: unde se direcţionează (sifonează?) o bună parte din banii opriţi regulat din salarii pentru sectorul sănătăţii, dacă până şi înzestrarea aşezămintelor medicale, chiar a celor mari, lasă de dorit în multe localităţi din ţară? Greu de dat un răspuns? Timpul se scurge nemilos, tic-tac... tic-tac...
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
