Culisele conflictului Tăriceanu-Dragnea. PSD şi UNPR colaborează la Bucureşti. ALDE îşi pregăteşte candidaţi proprii

Culisele conflictului Tăriceanu-Dragnea. PSD şi UNPR colaborează la Bucureşti. ALDE îşi pregăteşte candidaţi proprii

Declaraţiile acide ale lui Călin Popescu-Tăriceanu, care a anunţat, joi după-amiază, că ALDE nu va susţine eventualele candidaturi ale foştilor sau actualilor primari care au probleme penale – făcând trimitere la Andrei Chiliman, Marian Vanghelie şi Cristian Popescu Piedone – au aruncat în aer, la propriu, protocolul de colaborare cu PSD.

Drept urmare, Consiliul Naţional Executiv (CExN) al PSD – întrunit astăzi, la Palatul Parlamentului – a decis stagnarea colaborării cu ALDE, continuarea protocolului cu UNPR şi a oficializat candidaţii social-democraţi pentru Bucureşti: Gabriela Firea (Primăria Capitalei), Dan Tudorache (Sectorul 1), Neculai Onţanu (susţinut de PSD-UNPR la Sectorul 2), Robert Negoiţă (Sectorul 3), Daniel Băluţă (Sectorul 4) şi Daniel Florea (Sectorul 5).

Tăriceanu a dezgropat securea războiului

Reamintim că, joi, Tăriceanu a anunţat că ALDE nu susține la alegerile pentru Capitală candidatura primarilor de sector în funcție sau suspendați, cu excepția lui Robert Negoiță: „Primarii care au funcționat în sectoarele 1, 2, 4 și 5 sunt foarte bine poziționați (...) am stabilit cu PSD că va rămâne tot domnul Negoiță să candideze, dar mă refeream la celelalte sectoare și vă pot confirma că au un procent de susținere ridicat, însă noi am hotărât să ne prezentăm cu alți candidați. (...)

Mesaj pentru Onţanu

Nu ne prezentăm cu primarii de la Sectorul 4, de la Sectorul 5 (...) Nu-i susține nici PSD”, a afirmat Tăriceanu, potrivit Agerpres. Preşedintele Senatului a făcut referire şi la situaţia lui Onţanu: „Nu știu cum merge UNPR în Sectorul 2, nu am înțeles foarte clar care este situația, ceea ce discutasem noi cu PSD este să mergem cu candidatul propriu în sectorul 2, urmând să fie desemnat ori de la noi, ori de la PSD.”

„Un om cu tot atâtea feţe câte neveste a avut”

Astăzi, potrivit stiripesurse.ro, Cristian Popescu Piedone i-a dat o replică extrem de dură liderului ALDE: ”Apreciez cu deosebit respect intențiile președintelui Senatului României, domnul Călin Popopescu Tăriceanu, care își arată o reală îngrijorare pentru candidații independenți. Dacă știe mai multe ca mine e treaba domniei sale. Nu mi-am arătat nici intenția de a candida și nici măcar aceea de a fi susținut de un partid și mai ales de un partid inexistent ca ALDE condus de un om cu tot atâtea fețe câte neveste a avut”.

Avertizare: „Nici gâsca mea de la ţară nu îl va mai recunoaşte”

Fostul edil al Sectorului 4 susține că în acest moment Tăriceanu dă dovadă de o ipocrizie maximă: ”Când vrea să facă pe apărătorul nevinovaților susține că DNA-ul dă dovadă de abuzuri, dar când vrea să își atace oponenții politici îi cataloghează imediat ca fiind penali deși în cazul unora dintre ei nu există nici măcar o măsură asiguratorie instituită de instanță. Îl anunț că în clipa în care nu va mai fi președintele Senatului României nici gâsca mea de la țară de la mamaie nu îl va mai recunoaște”.

Ipocrizie politică

Cât despre o eventuală candidatură și un eventual sprijin politic pentru acest lucru, Piedone îi transmite lui Tăriceanu că o asemenea decizie o va lua singur și nu îi va cere permisiunea: ”Observ că de dimineața până seara atacă organele judiciare și vorbește de abuzuri. Oare alergătorul de curse cu mașini de epocă, domnul Călin Popescu Anton Constantin Tăriceanu mai poate alerga mult timp așa? Îi transmit multă sănătate și aș dori să ne vedem după ce nu mai este președintele Senatului Românei pentru că eu voi fi același om. Eu nu am cerut și nu am vrut nici o susținere dacă mă voi hotărî să candidez. Apreciez îngrijorarea domniei sale, dar nu e cazul. Eu am ceea ce el și alții ca el nu au - încrederea oamenilor simpli. Așa că l-aș ruga ca de acum încolo să vorbească în nume propriu pentru că atunci când spui Sectorul 4 spui Piedone și dacă eu vrea să transmit sau să spun ceva o voi spune fără să am nevoie de trompete”, a mai spus fostul primar.

Cronica eşecului unei alianţe PSD-ALDE

Potrivit surselor EVZ, ultimele negocieri PSD-ALDE s-au desfăşurat sub semnul dezastrului. Călin Popescu Tăriceanu a solicitat stagnarea oricăror tratative cu UNPR şi a cerut candidat ALDE la Sectorul 2, unde Neculai Onţanu intenţionează să mai câştige un mandat. Dragnea a refuzat, deoarece îi promisese deja lui Onţanu sprijinul PSD, având în schimb garanţia că Gabriela Firea nu va fi contracandidată la Capitală de fostul tenismen Ilie Năstase, pe care UNPR se pregătea să-l arunce în luptă, dacă protocolul cu PSD ar fi fost sortit eşecului.

Supărarea liderilor din Bucureşti

Totodată, Tăriceanu i-a forţat mâna lui Dragnea, fluturând numele ex-ministrului Daniel Constantin pentru Primăria Sectorului 1, deşi, oficial, a fost vehiculat doar numele fostei jurnaliste Laura Chiriac. Solicitările lui Tăriceanu i-au nemulţumit pe toţi liderii social-democraţi din Bucureşti, deputatul Dan Tudorache fiind unul dintre cei care au solicitat ca PSD să se dezică de ALDE. Notă discordantă nu au făcut nici Daniel Băluţă şi nici Gabriel Mutu.

Nemulţumiri în CExN

O puzderie de nemulţumiri au fost exprimate şi în cadrul CExN, în condiţiile în care, potrivit aceloraşi surse, Gabriel Oprea a vorbit, zilele acestea, cu mai mulţi participanţi cu greutate, care au făcut lobby în vederea menţinerii protocolului PSD-UNPR. Liderii PSD au invocat măsurătorile sociologice susţinând că PSD nu are nevoie de ALDE, şi că „adevărata însemnătate electorală” a lui Tăriceanu s-a evidenţiat la prezodenţialele din 2014, când ex-liberalul nu i-a adus deloc vreun plus de imagine lui Victor Ponta, care a fost surclasat de Klaus Iohannis.

Daniel Constantin, acuzat că joacă la două capete

Totodată, la urechile pesediştilor a ajuns şi zvonul că Daniel Constantin ar purta o serie de negocieri cu exponenţi din conducerea PNL, luând în calcul ca, până la alegerile parlamentare, să se înregimenteze sub culorile liberale. Potrivit surselor noastre, Tăriceanu nu doreşte să îşi asume o candidatură la Primăria Capitalei, dar cochetează cu ideea ca, în acest sens, să-l niminalizeze pe fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Ce câştigă UNPR

Momentan, din pricina răcirii relaţiilor PSD-ALDE, UNPR a câştigat garanţia sprijinului PSD pentru Neculai Onţanu. Totodată, progresiştii nutresc speranţe că noua situaţie le va aduce mai mulţi consilieri municipali şi locali, în condiţiile în care ALDE va rămâne în afara tratativelor.

Firea se teme, Dragnea o linişteşte

Potrivit surselor citate, Gabriela Firea nu a primit cu bucurie vestea că nu va mai fi susţinută de ALDE în cursa pentru Primăria Capitalei. Fosta jurnalistă se temea că un contracandidat ALDE va rupe din electoratul PSD, deoarece Tăriceanu e perceput ca un partener vechi al social-democraţilor. Liviu Dragnea a încercat să o liniştească, susţinând că un competitor ALDE va redirecţiona voturile liberalului Ludovic Orban, şi nu pe cele ale candidatului PSD.