Bugetul Tarom, respins! Guvernul: „Au apărut discuții legate de capacitatea managementului de a își îndeplini funcția”
- Raluca Florescu
- 2 martie 2016, 18:16
Guvernul nu a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale de Transport Aerian Tarom, a spus astăzi Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului.
„A fost trecut ca subiect în discuţie pe ordinea de zi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale de Transport Aerian Tarom. Acest buget nu a fost aprobat în acest moment, aşteptăm la nivelul Guvernului măsuri şi mai degrabă un plan, o strategie pe termen mediu şi lung de reabilitare a companiei, chiar dacă în actualul buget datele pe care le-a prezentat compania sunt mult ameliorate faţă de situaţia anului 2015", a declarat acesta la finalul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că „această responsabilizare" a conducerii companiei trebuie să continue.
„Semnul pe care îl dă Guvernul neaprobând bugetul este că solicită o responsabilizare crescută şi un demers susţinut de creştere a performanţei la nivelul companiei, în condiţiile în care a apărut o serie întreagă de discuţii legate de capacitatea managementului actual de a-şi îndeplini funcţiile şi a răspunde aşteptărilor legate de performanţa companiei", a completat purtătorul de cuvânt.