China încearcă să oprească declinul bursei! Șeful supravegherii financiare, DESTITUIT

China încearcă să oprească declinul bursei! Șeful supravegherii financiare, DESTITUIT

China l-a destituit pe șeful Comisiei de reglementare a piețelor financiare (CSRC), în încercarea de a stopa volatilitatea de pe piețele sale bursiere, transmite BBC, preluată de Agerpres.

Acesta a fost înlocuit Liu Shiyu, fost viceguvernator al Băncii Centrale a Chinei. Din 2012, Shiyu este președinte al Agricultural Bank of China, al treilea mare grup bancar chinez.

Fostul șef al CSRC fusese numit în funcție în martie 2013 și a fost criticat pentru modul în care a gestionat declinul semnificativ al piețelor bursiere chineze din vara anului trecut, când bursele din Shanghai și Shenzhen au pierdut 40% din valoarea lor.

Mai mult, mecanismul ''circuit breaker'', introdus în ianuarie pentru a preveni volatilitatea piețelor bursiere chineze, a fost dezactivat după patru zile de utilizare, deoarece autoritățile au considerat că a accentuat declinul burselor.

Potrivit analiștilor, piețele financiare sunt afectate de îngrijorările cu privire la încetinirea economiei chineze, bănci și prețul petrolului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News