Gorghiu: O să discutăm o variantă procedurală de înlocuire a lui Tăriceanu de la şefia Senatului. Replica lui Tăriceanu
- Andreea Udrea, consultant politic
- 18 ianuarie 2016, 19:16
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, azi, că liberalii vor discuta în cadrul comisiei de unificare a partidului varianta de înlocuire a lui Călin Popescu-Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului.
"Au fost discuţii, ne-au căutat de la ALDE, pe toate palierele, colegi din Parlament. Nu există niciun fel de plan al PNL de a face vreo alianţă electorală, politică cu acest partid. Dimpotrivă, eu am să discut cu colegii noştri din comisia de unificare să vedem procedural, deşi nu avem voturile, cum putem să ne gândim la înlocuirea domnului Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru că văd că PSD se tot fâstâceşte să facă acest lucru, deşi sunt singurii care au majoritatea în Senat şi ar putea să o facă fără ezitări. Să îl văd pe domnul Dragnea atunci ce va face", a afirmat Alina Gorghiu, la finalul Biroului Politic Central al PNL, potrivit Agerpres.
În replică, Tăriceanu a afirmat că în ceea ce priveşte o eventuală retragere a sprijinului acordat de PSD pentru şefia Senatului există în vigoare un regulament al Camerei superioare a Legislativului care i se aplică inclusiv lui.
"Am văzut mai multe declaraţii în acest sens. Referirile sunt la zvonuri. Zvonurile nu am să le comentez. Sunt convins că, dacă domnul Dragnea doreşte să discutăm acest subiect, putem să îl discutăm direct, deschis. Punctul doi: există, după cum ştiţi, un regulament al Senatului, care este încă vigoare, care are prevederi foarte clare în ceea ce priveşte atât numirea, cât şi schimbarea din funcţia de preşedinte al Senatului. Regulamentul este valabil şi este respectat de toată lumea, inclusiv de mine. Până atunci nu am să fac alte comentarii şi nu am să fac un dialog pe acest subiect, prin intermediul presei, cu domnul Dragnea", a declarat luni, la Parlament, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.