Înființată acum un secol, ELBA producea baterii pătrate, faruri și corpuri de iluminat.

Singura fabrică din România pe care Ceaușescu a refuzat să o viziteze, ELBA Timișoara, devine istorie. Trei dintre clădiri au fost detonate, luni, cu echivalentul a 100 de kilograme de trotil. Au dispărut, astfel, într-un munte de moloz și un nor de praf clădirea administrativă, secția „Acumulatori” și „Aviația”. Miza este eliberarea terenului situat la numai 10 – 15 minute de centrul Timișoarei, în cartierul Iosefin, pe malul Begăi. Este vorba de 7 hectare, pe care proprietarii fabricii le vând cu 24 de milioane de euro. Până acum, toți cei interesați să investească într-o nouă zonă rezidențială au cerut ca terenul să fie eliberat de clădiri, iar procedura a început la mijlocul lunii trecute, urmând să continue anul viitor. În urmă cu patru ani, conducerea fabricii a mutat producția într-o hală nouă, într-un parc industrial din cartierul Freidorf al Timișoarei.

Istorie veche de aproape 100 de ani

„Am senzația că asist la moartea unei ființe. Așa tristă mi se pare demolarea aceasta. Am crescut cu imaginea acestei fabrici, cu bateriile produse aici. Când eram copil, încercam pe limbă bateriile pătrate, care pișcau dacă erau încărcate. Sunt sigur că zona va fi frumos dezvoltată și va deveni un nou reper, pentru generațiile de azi”, ne-a spus Ioan Savu, unul dintre timișorenii în etate care a venit, luni, pe podul din Iosefin, special pentru a vedea cu ochii lui detonarea. Înfiinţată în 1921, ELBA Timişoara producea baterii, corpuri de iluminat şi faruri pentru maşini. Inițial, fabrica s-a numit Uzinele Dura, dar după naționalizare, în 1948, a devenit Electrobanat. Pe scurt, ELBA.

5.000 de muncitori în „Epoca de aur”

În „Epoca de aur”, cele mai multe produse realizate aici erau pentru piața internă. Se făceau faruri pentru mașinile ARO sau pentru tractoarele fabricate la Brașov, ori pentru TAB-urile armatei. Lucrau aici 5.000 de muncitori, în trei schimburi, la foc continuu. Erau atât de multe comenzi încât se venea la muncă inclusiv de sărbători, nu exista nicio zi liberă. „Nu era Paște, nu era Crăciun, lucram zi după zi, în schimburi”, spun foștii angajați. Primele faruri şi lămpi auto pentru tractoare şi camioane au ieșit pe poarta fabricii începând cu 1952. În anul 1973, fabrica a obținut Licența „Cibie – Franța”, devenind producător oficial al primelor faruri şi lămpi pentru Dacia 1300. Se făceau și exporturi în Rusia, Germania și Cehoslovacia.

În halate albastre

Pensionarii de la ELBA își amintesc și acum de halatele albastre cu care se echipau când intrau în producție și de plantele asparagus de la ferestre. Bateriile mari, pătrate, albastre, și mai târziu roz, erau nelipsite din casele românilor. Ele alimentau lanterne anume făcute. Cei care le-au folosit știu că, la un moment dat, din obsesia pentru producții record, a început să se facă rabat la calitate, iar bateriile „curgeau” în dispozitive.

După Revoluție, Iliescu a fost pimul oaspete-președinte

Nicolae Ceauşescu nu a trecut niciodată pragul fabricii de baterii de la Timișoara, în ciuda numărului mare de angajați care ar fi putut să îl aplaude, sau a producțiilor –record realizate aici. A făcut multe vizite oficiale în orașul de pe Bega, dar a evitat fabrica de fiecare dată. Motivul e comic: ELBA nu era „grandioasă”.

Lui Ceaușescu îi plăceau spațiile largi, împodobite cu mesaje purtând numele lui și sloganuri politice la modă, spații în care ar fi putut sta pe un podium la suficientă distanță de muncitorii care îl aplaudau. Un astfel de context nu i-a putut fi oferit în spațiile de producție ale fabricii ELBA, gândite, din start, eficiente energetic, deci mai mici, în clădiri separate. De aceea, ori de câte ori a fost invitat aici, Ceaușescu a refuzat.

Un simbol al orașului

În compensație, fabrica a fost vizitată, imediat după Revoluţie, de primul președinte ales, Ion Iliescu. „Ceauşescu nu a fost în fabrică la noi pentru că nu era vizitabilă, erau hale mici. Erau nişte cutume. Porţile trebuia să fie mari, or la ELBA porţile nu sunt grandioase. Unde aveau loc întâlniri oficiale, aveam şi noi stand, dar nu mai mult, deşi eram deja un simbol al oraşului”, povestea Gheorghe Cocian, fostul director al fabricii.