Piața drogurilor din Timiș, alimentată de două farmaciste

Piața drogurilor din Timiș, alimentată de două farmaciste

Cele două, mamă și fiică, au fost arestate pentru că vindeau ilegal medicamente pentru boli psihice

Radmila Mișcov și Nadia Mișcov conduc două farmacii, care sunt în pragul falimentului. Din această cauză, Nadia Mișcov a găsit o soluție de a face bani, rapid, și anume de a vinde unor consumatori de droguri, medicamente destinate tratării bolilor psihice. Alprazolam, Anxiar, Corozepam, Bromazepam, Clonopin, Diazepam, Fenorbatbital, Rivotril sau Zolpidem sunt destinate doar pentru tratamentele din sfera psihiatriei, fiind eliberate numai pe baza unor rețete speciale. Ele conțin ca substanță activă Zolplidem, care este trecută în tabelul drogurilor de risc.

Un polițist de la Brigada de Crimă Organizată Cluj ne-a spus că pentru a obține efectul dorit, cei care se droghează cu medicamente consumă cu alcool mai multe pastile o dată: „Așa se obține un efect mult mai puternic decât în cazul altor droguri”.

Anunțuri la mica publicitate

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiștii susțin că ancheta în cazul celor două farmaciste a plecat de la un anunț găsit pe un site de mică publicitate, unde erau puse la vânzare medicamente interzise. Cel care a pus anunțul este un clujean, Kosa Laszlo, care a fost arestat în luna septembrie pentru trafic de droguri. Acasă la Kosa, procurorii au găsit medicamente interzise, sume mari de bani, dar și două numere de telefon, al unei anume „Nadia”, și un număr de cont bancar.

Procurorii au dezvoltat ancheta și așa au ajuns la cele două farmaciste din Variaș, județul Timiș. „Mai mult, în doar două luni, Kosa a alimentat contul bancar al numitei Nadia Mișcov cu suma de 50.000 de lei, valoarea medicamentelor expediate prin poștă, de către cele două farmaciste”, susțin anchetatorii.

11.000 de pastile halucinogene

Pentru că farmacia Iustine Farm din Variaș, patronată de Radmila Mișcov, nu mai avea profit, fiica patroanei s-a gândit să pună pe picioare afacerea cu medicamentele interzise, lucru acceptat și de mama sa, potrivit procurorilor. Așa se face că Radmila Mișcov a început să facă comenzi foarte mari de medicamente interzise, mai ales ținând cont că localitatea Variaș are doar 5.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că fiecare suferea de câte o boală psihică. În realitate, toate aceste medicamente erau expediate unor persoane dependente de droguri, la prețuri duble decât cele de achiziție. „Mișcov Nadia aproape dubla preţul şi le vindea, medicamentele fiind trimise fie prin diverse firme de curierat, fie prin Poșta Română, fie date în mod direct consumatorilor care locuiesc în Timişoara, de către inculpată, fie de către concubinul acesteia, care are calitatea de suspect în prezentul dosar”, susțin procurorii DIICOT.

La percheziții au fost găsite 11.000 de pastile, ambalate în 1.100 de blistere. Toate medicamentele erau pe lista interzisă. Judecătorii clujeni au dispus arestarea pentru 30 de zile a farmaciste Nadia Mișcov, în timp ce pe numele mamei acesteia, Radmila, a fost emis un mandat de arestare la domiciliu