CENTENARUL UNIRII strânge rândurile ungurilor

CENTENARUL UNIRII strânge rândurile ungurilor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avut o întrevedere, sâmbătă, la Cluj cu liderii FIDESZ reprezentați de premierul ungar Viktor Orbán. Cei doi au convenit asupra unor proiecte pe termen scurt, mediu şi lung, care vizează interesele comunităţii maghiare din România.

Liderul Uniunii a subliniat faptul că FIDESZ  şi, implicit, Guvernul ungar susţin proiectele UDMR care vizează afirmarea şi extinderea drepturilor comunităţii maghiare, inclusiv reînfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, potrivit unui comunicat de presă al UDMR.

Pe 24 septembrie, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, declara că l-a asigurat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, că situația de la Liceul Catolic din Târgu Mureș va fi rezolvată, printr-o hotărâre de guvern sau lege, pentru anul școlar viitor, iar în schimb acesta a promis afirmarea susținerii din partea maghiară a candidaturii României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). 

Delegaţiile UDMR și FIDESZ, conduse de liderii acestora, Kelemen Hunor şi premierul ungar Viktor Orbán, au reiterat, la întâlnirea de sâmbătă, importanță consolidării relaţiei dintre cele două guverne, pentru a depăşi blocajul care există în acest moment. 

„Ambele părţi consideră extrem de importantă intensificarea relaţiilor economice dintre România şi Ungaria. Pe agenda priorităţilor în acest domeniu se află numeroase proiecte comune în domeniile energetic, transport şi infrastructură care ar contribui semnificativ la dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări. Întâlnirea a fost un prilej de evaluare a principalelor obiective de interes comun şi de elaborare a unei strategii care să contribuie la punerea în practică a dezideratelor celor două ţări vecine, în conformitate cu standardele europene”, se arată în documentul de presă. 

Astfel, liderul UDMR Kelemen Hunor a subliniat că programul de dezvoltare economică din judeţul Mureş, demarat cu sprijinul guvernului maghiar, este un bun început în acest sens. 

„Salutăm ideea unui nou dialog, deoarece astăzi nimic nu este mai important decât consolidarea încrederii între cele două ţări. Cu această ocazie este necesar să fie reevaluate toate problemele aflate pe agenda celor 2 părţi”, a explicat preşedintele UDMR. 

Referitor la iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack, părţile au fost de acord că acesta reprezintă un subiect de interes naţional, iar FIDESZ va fi un partener în acţiunea de strângere a semnăturilor,  pentru ca în 2018 iniţiativa să se materializeze printr-un real succes al maghiarilor de pretutindeni. 

În acelaşi timp, ambele părţi au salutat faptul că Parlamentul României şi cel al Ungariei au intervenit împreună în cazul încălcării drepturilor minorităţilor din statul ucrainean şi consideră că acest mod de cooperare în domeniul protecţiei minorităţilor a fost o premieră după mulţi ani. 

Premierul ungar Viktor Orbán s-a aflat sâmbătă şi duminică la Cluj, unde a participat la o serie de evenimente organizate cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la Reforma protestantă. În cursul dimineţii de duminică el a participat la sfinţirea unei biserici reformate din localitatea Floreşti, o comună din apropierea municipiului Cluj-Napoca. 

În cursul zilei de luni va avea loc o nouă întâlnire, tot la Cluj, de această dată între miniştrii de Externe ai României şi Ungariei.

„Evenimentul zilei” a relat și despre negocierile care există între UDMR și PSD în vederea adoptării de către Parlament a legii care prevede introducerea unui prag de 15% pentru folosirea limbii materne în administrația publică.