Iarna la români. Una dintre cele mai importante pregătiri costă foarte mult. Pensionarii, primii afectaţi
- Daniel Teodoreanu
- 28 septembrie 2017, 09:37
Cu toate că piaţa are oferte dintre cele mai diverse, precum combustibilii ecologici, tot lemnele rămân preferatele românilor.
Conform cugetliber.ro, la unele depozite metrul cub de lemne se vinde cu 300 lei, iar clientul le primeşte acasă, gata tăiate. „Nu mai dăm la tonă, dăm la metru cub. Lumea ia mai puţin. Vindem cantităţi mai mici faţă de anii trecuţi la populaţie, dar avem clienţi constant. Sunt cei care iau pentru sobe, dar avem şi clienţi care cumpără lemne pentru şemineu. Şi mai sunt pizzeriile şi restaurantele care gătesc la foc de lemne”, a spus Viorel Gârbea, proprietarul unui depozit de pe bulevardul Aurel Vlaicu (n.r. - Constanţa).
Lemnele sunt aduse din judeţul Braşov şi sunt tăiate legal, conform celor spuse de Gârbea. „Noi suntem nevoiţi să mergem cu marfă până acolo şi să ne întoarcem cu lemn, ca să ne acoperim cheltuielile şi să putem să păstrăm un preţ bun. Uneori mai lăsăm şi la preţ. Avem familii de bătrâni care vin şi iau doi metri cubi de lemne şi spun că le ajung toată iarna. Nu ştiu cum reuşesc. Probabil că mai mult stau în frig”, a povestit comerciantul.
Am întâlnit şi noi oameni veniţi să se aprovizioneze. Unii doar întrebau şi îşi făceau socoteli, alţii erau deja cu banii în mână, hotărâţi să scape de-o grijă.
Unii români au început deja să îşi cumpere lemne. „Luăm acum că nu se ştie când vine gerul cât o să se scumpească. De ieftinit, sigur nu se ieftineşte. Le plăteşti şi ţi le aduce în faţa porţii, sparte. E convenabil. Locuim în Coiciu şi avem centrală termică pe lemne. Au venit şi gazele, dar nu am pus încă, pentru că este scump racordul. Iau acum cinci metri şi văd cum mă descurc. Dacă e iarnă grea, mai iau unu-două la primăvară. Şi deocamdată ne descurcăm. Centrala pe lemne este sfântă, dacă ştii cum să o setezi şi cum să te comporţi cu ea. O încarc la câteva ore şi am căldură toată ziua şi toată noaptea”, ne-a povestit Mircea Mirea.