Insula Belina, PLANUL-REGINĂ programat pentru MATUL REGELUI DRAGNEA. Rolurile avute de „CÂRTIŢA” Maior, Ponta, SRI şi SPP
- Mihai Şoica
- 23 septembrie 2017, 19:02
Generalul cu patru stele Dumitru Iliescu (foto), fost șef al Serviciului de Pază și Protecție, susține că pe procurorii DNA îi interesează doar persoana lui Liviu Dragnea, în celebrul scandal ”Belina”, şi nu vicepremier Sevil Shhaideh, inculpat recent, despre care procurorii DNA speră să devină "cârtiţă".
Generalul cu patru stele Iliescu susține că Liviu Dragnea are doi mari dușmani, Victor Ponta și George Maior, fost șef al SRI și actual ambasador al României în SUA, de la care i se vor trage mari probleme.
Iliescu mai susține că în cazul lui Dragnea, procurorii aplică principiul dominoului, care prevede lovirea apropiaților persoanei vizate, astfel ca aceasta să rămână fără sprijin, în final urmând a fi atacată chiar aceasta. ”Vor sa dizloce de lângă el oamenii valoroși și să îl lase fără sprijin, devenind astfel o țintă mai ușoară. Așa au procedat și cu dl. Țuțuianu. Oamenii lui Maior din sistem i-au "livrat" lui Dragnea informația că Țuțuianu s-a pus de acord cu dl. Hrebenciuc și alții să-i ia locul, lucru total neadevarat”, scrie generalul Iliescu pe facebook.
Interes pentru Dragnea, Sevil țintă colaterală
Fostul șef al SPP și un obișnuit al cercurilor de putere, generalul Dumitru Iliescu susține că cele două hotărâri de guvern în cazul Insulei Belina sunt perfect legale, dar că procurorii DNA urmăresc acum să demonstreze că Liviu Dragnea a făcut trafic de influență, o infracțiune mult mai gravă decât celebrul abuz în serviciu. ”Speră ca una sau două din persoanele implicate să cedeze și să recunoască intervenția ilegală a acestuia în procesul de elaborare și adoptare a hotarârilor de guvern. Din datele mele Dragnea a venit cu propunerea, dar Ponta știa foarte bine despre ce este vorba și unde va ajunge in final lacul. I-a spus Dragnea, dar el a fost informat și de SRI ce se urmăreste în acest caz”, mai scrie generalul Iliescu.
Casele conspirative folosite în interes personal
Generalul cu patru stele i-a transmis un mesaj și fostul șef al SRI, George Maior, un mesaj codat, sub forma unor întrebări cu răspunsuri, care, poate, nu vor veni niciodată. ”Poate ne spune de ce reparațiile de la Spitalul Balotești au costat de cinci ori mai mult decât trebuia să se plătească. Unii susțin că banii dați pentru renovarea spitalului, erau suficienți să se construiscă încă trei spitale noi. Suntem de asemenea interesați să aflăm dacă sunt adevarate informaţiile conform cărora dl. Maior a avut foarte multe întâlniri cu diverse persoane la K2, T14 si alte locaţii ale serviciului, dar nu în interesul instituţiei, ci in interes personal, intalniri care vizau afaceri si actiuni dubioase, unele dintre ele chiar contrare intereselor nationale si multe altele”, mai scris generalul.