Sînt întrebat de ce nu scriu despre pensiile nesimțite ale generalilor, cum fac mai toți cei care-și exercită din plin dreptul constituțional de a mîzgăli hîrtia.

Am ceva împotriva nevoii de minimă egalitate socială? Nu sînt de acord cu oamenii noștri de cultură care susțin că un tip care gîdilă cu penița e mai necesar societății decît unul care spintecă burți cu baioneta?

Firește că sînt împotriva pensiilor speciale pentru generalii români în timp de pace, fie și pentru că aceștia și-au exersat eroismul doar la marile crăpelnițe de Ziua națională. Cred că o societate modernă se verifică prin prețuirea acordată civililor și nu militarilor. Superioritatea militarilor asupra civililor se mai poartă în Caraibe, unde militarii se deosebesc de civili prin faptul că semnează cu stiloul, și nu cu deștu. Mai cred, pentru a mă vîrî și eu într-o ciorovăială pe care o dibui, că pensia trebuie stabilită exclusiv pe baza contributivității. Cît timp ești activ, în putere, dai statului o sumă de bani. Ea are semnificația unei depuneri la bancă pentru a fi folosită de cei ieșiți la pensie, care, la rîndu-le, au depus la banca viitorimii. Cînd ieși la pensie, îți iau locul la contribuție cei activi, în putere. Din acest punct de vedere, mi se pare corect ca toți cei activi să contribuie la fondul de pensii și evident ca toți cei care n-au contribuit să nu primească pensii. De treabă, societatea le poate asigura acestora un venit. Nu însă și o pensie. Bag seamă că Liviu Dragnea, într-un avînt de a se face TeFeList (speră că scapă astfel de închisoare!), coace măsura de a interzice cumularea pensiei cu salariul în eventualitatea angajării unui pensionar la stat. Măsura e una tipică vremurilor ceaușiste.

Sînt ghiorțani, mai ales din Sistemul de forță, care abuzează de posibilitatea legală a cumulării, pensionîndu-se doar pentru a se putea reangaja pe același post. Existența unor astfel de cazuri poate și trebuie contracarată prin sancționarea abuzurilor. Angajarea pensionarilor e însă o necesitate socială în România de azi. Pe de o parte, pentru că în multe domenii – medicină, de exemplu, dar și în Servicii secrete – experiența, care vine o dată cu vîrsta, e o condiție a performanței, pe de alta, pentru că țara se confruntă cu o dramatică criză de forță de muncă. Pe vremea lui Ceaușescu se spunea că dacă un tembel pica de pe bicicletă și-și spărgea țeasta, se lua imediat măsura de a se interzice mersul cu bicicleta. În felul acesta se rezolva rapid și fără efort problema tipilor care picau de pe bicicletă. PSD a găsit soluția pentru situațiile în care unii se pensionează pentru a se reangaja în vederea cîștigului: Interzice prin lege cumularea pensiei cu salariul.

Numai că pensia e un drept cîștigat de cetățean prin contribuția din anii de activitate. Pensionar, el poate să taie frunză la cîini. La cîinii copiilor și nepoților, evident, nu la cîinii săi. Dacă el se angajează undeva înseamnă că a acceptat să se înhame din nou la muncă. De ce s-o facă pe gratis? Mai ales că – se presupune – n-au furat cînd erau în activitate, așa cum fac baronii PSD-iști. Ca putere în stat – a patra, zic unii – presa pornește campanii, în numele opiniei publice, prin care forțează puterea să ia seamă la o problemă din realitate și să decidă măsuri corespunzătoare. Se întîmplă așa în democrații, pentru că în democrații, dacă nu chiar mai ales în democrații, puterea fie nu observă unele probleme ale realității, fie se face că nu le observă, deoarece dezvăluirea publică a acestora i-ar contrazice interesele. De regulă în astfel de cazuri de campanii duse de presă, Puterea le ia în seamă și purcede la măsurile cerute chiar de presă, după o perioadă de tăcere sau chiar de respingere a campaniei. În democrațiile consolidate, dacă presa nu se lasă și pisează zilnic puterea cu o campanie, reușind să capete sprijinul Opoziției sau chiar ale unor grupări din interiorul Puterii, problema e luată în seamă de guvernanți și chiar rezolvată. În cazul pensiilor speciale, pentru militari, cum bine a sesizat Victor Ponta, chestiunea ar fi trebuit abordată mai întîi de presă, printr-o campanie răsunătoare. Spărgînd seifuri, iscodind acolo unde Puterea refuză dreptul presei de a-și băga nasul, televiziunile, ziarele, site-urile ar fi dezvăluit opiniei publice situații de pensii fabuloase, ar fi făcut calcule proprii în privința poverii bugetare și, evident, prin liderii de opinie, ar fi cerut măsuri de eliminare a pensiilor speciale. Evident, măsuri prin care posibilitatea de pensionare pînă la o anumită dată ar fi fost exclusă. Sub presiunea acestei campanii, Puterea, mai de voie, mai de nevoie, ar fi decis renunțarea la pensiile speciale.

Cum s-au petrecut lucrurile la noi? Exact invers decît se petrec în democrațiile autentice. Puterea a decis, din motive ținînd de interese dubioase și în nici un caz din motive ținînd de interesul public, să pensioneze pînă la 15 septembrie 2017 ștabi din Armată, din Poliție, din Servicii. Despre negustoria de bordel dintre PSD și Klaus Iohannis prin care fiecare dintre parteneri și-a rezolvat interesele dubioase am scris. După ce s-a decis de către PSD eliminarea pensiilor speciale, presa noastră a declanșat o campanie agresivă în chestiunea pensiilor spectaculoase. Această campanie n-a ținut de misiunea de esență a presei. Ea a ținut de folosirea Presei de către Putere pentru a-și justifica o măsură dubioasă.

Sub acest semn, Presei i s-au livrat cazuri – doar unele, față de care Puterea avea interesul de a le compromite – de pensionari de lux, cazuri de tipi care s-au angajat pe același post după pensionare. Și Presa a publicat cazurile respective, moderatorii care se vor predicatorii națiunii din fotolii s-au umflat de mînie pînă la riscul apoplexiei, analiștii au lansat dezbateri despre inechitatea presupusă de pensiile speciale. Toate acestea n-au exprimat o presă liberă, ci o presă prostituată pe gratis.

De ce se lasă Presa folosită ca propagandistă pe nimic a Puterii în astfel de cazuri? Nu neapărat pentru că e angajată ca sezonieră la Putere. Presa noastră declanșează și întreține campanii prin care Puterea își justifică măsurile dubioase nu de ieri, de azi. Culmea acestei prostituări pe gratis și fără voie a fost atinsă de presa Binomului. Parte integrantă a Puterii, Binomul SRI-DNA a folosit Presa pentru a-și justifica abuzurile. Sub acest semn, Presa Binomului a fost servită în chip ilegal cu documente din dosarele DNA, documente menite a-l boți pe cel înhățat și sub aspectul imaginii. Nu de puține ori, victima țintită de Binom era dată prin rahat de Divizia Presă înainte ca ea să fie televizată în direct cu cătușele la mîini. O situație normală ar fi însemnat ca Presa să desfăşoare campanii de proporții despre afacerile necurate ale cuiva și ca DNA să se pună în mișcare sub presiunea uriașă a opiniei publice. O adevărată Presă ar fi vegheat ca Binomul să nu comită abuzuri, ar fi fost atentă și la argumentele celor convocați la DNA ca pe vremuri la Securitate.

De ce s-a lăsat Presa folosită de Putere în cazul pensiilor speciale? Pentru că e leneșă, pentru că e vai de capul ei, pentru că-și îndeplinește în silă îndatoririle de cîine de pază al democrației.

În cazul pensiilor speciale Presei i s-a dat de-a gata materialul de campanie. Dezvăluiri de situații pînă atunci bine ascunse, toate senzaționale, pentru că presa nu s-a ostenit să le descopere, au fost publicate pe spații largi.

Se înțelege de ce am refuzat să intru în campania despre pensiile speciale. A fost campania dusă de o Presă care a devenit cîinele de pază al Puterii.