Cu se mai ocupă înalţii funcţionari ai UE: Să RECUNOAŞTEM istoria romilor, altfel integrarea acestora va fi mai dificilă

Cu se mai ocupă înalţii funcţionari ai UE: Să RECUNOAŞTEM istoria romilor, altfel integrarea acestora va fi mai dificilă

Ca şi cum problemele Europei s-ar fi terminat şi tot poporul aflat între graniţele UE aplaudă în picioare rezolvarea tuturor marilor neajunsuri ale bătrânului continent, hop că apare problema cea mai ''stringentă'' la ordinea zilei: reabilitarea ţiganilor! Acesta este apelul zilei transmis prin vocile înalţilor funcţionari UE.

''Statele membre ale Consliului Europei trebuie să facă eforturi mai viguroase pentru o deplină recunoaştere a genocidului şi a altor atrocităţi comise în trecut împotriva romilor''. Afirmaţia aparţine lui Nils Miuznieks, comisarul pentru drepturile omului din Consiliul Europei cu ocazia zilei comemorative a genocidului romilor din timpul celui de al Doilea război mondial, instituită printr-o rezoluţie a Parlamentului european la 15 aprilie 2015.

''Recunoaşterea trecutului este înainte de toate o chestiune de dreptate, dar este şi un pas pentru a întări încrederea şi respectul reciproce între comunităţile de romi şi cele de non romi, fără de care politicile care au ca ţintă îmbunătăţirea situaţiei romilor au posibilităţi reduse de a avea succes'', a evidenţiat Miuznieks.

Sunt decizii şi cuvinte tocite, scrise la umbra unor birouri somptuoase şi parfumate, fără a ţine cont nici de cea mai mică faţetă a realităţii practice, a ceea ce înseamnă rom-ţigan, a stilului lor de viaţă sedentar bazat pe nemuncă, pe cerşit, violenţe, furtişaguri, jafuri şi criminalitate organizată. Ţiganii se află de sute de ani pe pământul Europei şi NICIUN stat n-a reuşit să-i integreze. Sunt doar lozinci, teorii care trimit la vorba poetului: ''E uşor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune..."

 

Ne puteți urmări și pe Google News