Românii au votat cele mai RELEVANTE kitsch-uri româneşti! Preafericitul Daniel se va face foc și pară!

Românii au votat cele mai RELEVANTE kitsch-uri româneşti! Preafericitul Daniel se va face foc și pară!

10.000 de oameni au votat cele mai relevante kitsch-uri româneşti , în cadrul unui concurs organizat de Muzeul Kitsch-ului din România, în perioada 15-31 iulie, au anunţat organizatorii. Astfel, voturile oamenilor au urcat în top Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, treningul cu pantofi şi icoana online a lui Arsenie Boca!

Peste 10.000 de români au ales pe site-ul Muzeului Kitsch-ului (www.kitschmuseum.ro) cele mai relevante kitsch-uri româneşti din cinci categorii: Kitsch istoric şi legendar, Arhitectură şi monumente, Artă decorativă şi design interior, Cultură şi fashion şi Media şi digital.

 

Cele mai multe voturi le-a strâns Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, urmată de Arsenie Boca. Contestata biserică, aflată în construcţie, şi celebrul teolog, în curs de canonizare devenit între timp icoană online, au intrat în panteonul kitsch-ului românesc, fiind desemnate de aproape 1.000 de persoane drept cele mai relevante mostre autohtone de kitsch.

La categoria Kitsch istoric şi legendar câştigătorul este Arsenie Boca. El este urmat de Elena Ceauşescu şi de Dracula. Cele mai kitchoase monumente de arhitectură au fost: Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, urmată de Bustul de la Scorniceşti al lui Gigi Becali şi Ţeapa lui Ghilduş din Piaţa Revoluţiei. 

La categoria Artă decorativă şi design interior românii au decis în favoarea carpetei cu Răpirea din Serai, urmată de prosoapele şoferilor de tir şi peştele de pe televizor, la Cultură şi fashion - treningul cu pantofi a fost considerat cel mai ales kitsch, pe locul doi s-au calificat papucii cu puf, în timp ce dansul pinguinului s-a clasat pe locul trei. 

La categoria Media şi digital prezenţa online a ”cocalarilor şi pitzipoancelor” a fost cea mai apreciată, locurile 2 şi 3 revenind sms-urilor de sărbători şi titlurilor de tabloid. 

"Faptul că 10.000 de votanţi au participat la iniţiativa noastră ne demonstrează că românii au fost atât de expuşi la kitsch încât au dezvoltat gusturi rafinate în ceea ce îi priveşte: sunt la curent cu ultimele tendinţe (de pildă, papucii cu puf), au ajuns la suprasaturaţie în ceea ce îi priveşte pe daci şi apreciază persistenţa carpetei cu răpirea din serai", a declarat Cristian Lică, Kitsch manager la Romanian Kitsch Museum. El a precizat şi că: "Demersul nostru ştiinţific nu intenţionează să jignească pe nimeni, nici să aducă atingere demnităţii nimănui. Din această cauză, nu au fost incluse în concurs persoane fizice, în viaţă, a căror imagine ar putea fi afectată de rezultatele concursului".

Categoriile şi nominalizările au fost făcute de o comisie formată din Sergiu Vasile (Utopia Balcanica şi Timesnewroman), Mihai Popescu (VICE), Corina Băcanu, Cristian Şimonca (Blogu’ lui Otravă) şi Cristian Lică, Kitsch manager la Romanian Kitsch Museum. Comisia a ţinut cont de sugestiile exprimate de vizitatorii muzeului şi de recomandările din social media. 

Muzeul Kitsch-ului include aproximativ 200 de exponate şi poate fi vizitat din luna mai în Strada Covaci nr. 6 din Centrul vechi al Capitalei. 

Ne puteți urmări și pe Google News