CRAIOVA. Pui de lup mort la Zoo

CRAIOVA. Pui de lup mort la Zoo

În redacția cotidianului regional Gazeta de Sud au ajuns ieri mai multe fotografii trimise de un cititor, care înfățișau un pui de lup mort în cușca destinată lupilor din Grădina Zoologică situată în Parcul „Nicolae Romanescu“.

Cetățeanul era revoltat de moartea animalului și de faptul că îngrijitorii nu ridicaseră cadavrul, care fusese văzut de numeroși copii aflați în vizită, cei mici fiind traumatizați de imaginea puiului de lup mort. În urma întrebărilor adresate conducerii Grădinii Zoologice, jurnaliştilor de la Gazeta de Sud li s-a comunicat că unul dintre cei patru pui de lup de la Grădina Zoologică din Craiova, în vârstă de o lună și jumătate, a murit marți după-amiază. Reprezentanții Zoo susţin că lupul născut în captivitate ar fi murit de parvoviroză. Acesta nu a fost imunizat împotriva virusului, ceea ce i-a fost fatal. La Grădina Zoologică se mai găsesc alți trei pui și nici aceștia nu au fost imunizați până în prezent. „Ieri-seară (marți – n.r.), unul dintre cei patru pui de lup născuți în captivitate a murit. Cauza decesului ar putea fi parvoviroza. Ei nu au fost vaccinați pentru că nu ne venise vaccinul necesar. Noi avem, la acest moment, în captivitate, șapte adulți, dintre care trei masculi și patru femele, și trei pui. Este o perioadă propice infestării pentru că puii învață de la mamă să mănânce carne crudă. Aceasta se hrănește, după care regurgitează și ulterior mănâncă puii. Zilele acestea urmează să ne sosească vaccinul și vor fi vaccinați ceilalți trei pui. Lupii fiind ocrotiți prin lege, au voie să se înmulțească în captivitate și astfel s-au născut și acești patru pui de lup“, a declarat administratorul Grădinii Zoologice din Craiova, Laurențiu Păun, citat de gds.ro.

Acum patru ani au mai murit, la Craiova, patru pui de leu

Reamintim că în urmă cu patru ani, în vara lui 2013, au murit în aceeași Grădină Zoologică patru pui de leu. Ionel Avram, medicul veterinar care răspundea de animalele de la Zoo, a declarat că n-a știut că vreuna dintre leoaice a fost gestantă. Puii proveneau din două sarcini diferite. Unul, o femelă, avea la momentul morții patru luni, iar existența sa fusese ascunsă de conducere autorităților și vizitatorilor, puiuţa fiind descoperită în urma procesului de predare-primire încheiat după demiterea administratorului Grădinii Zoologice, Ion Cojocaru, survenită după moartea a trei pui de leu abia fătați.

 

Ne puteți urmări și pe Google News