Eram cu niște rude din străinătate când am văzut urgia – a plouat într-o zi cât într-o lună întreagă – dar ce mi-au rămas în minte sunt comentariile lor, români plecați tot din Capitală: ”de ce atâta spectacol la tv? Bucureștiul a scăpat ieftin, la noi s-ar fi lăsat cu victime”. E plin de cuvinte mari: inundații, catastrofă, orașul sub ape etc. Inundație înseamnă să ai apă de câțiva metri pe străzi, zile în șir, nu acumulări pe câteva zeci de străzi din aproape 5000, acumulări care au fost rezolvate în câteva ore!

Rudele mele sunt la Paris de 20 de ani, dar le-a rămas mirarea că noi, cei de aici, încă refuzăm să ne dezlipim de senzațional. ”Anul trecut, 3000 de parizieni au fost evacuați din calea apelor și mass media a ajutat cu informații, nicidecum n-a semănat panica. De câte ori ne uităm la posturile românești, nouă, celor din Occident, ne sare inima de la loc: ba se inundă țara, ba arde sub secetă. Te uiți la crainici și mulți par fericiți că au găsit o nouă apocalipsă”.

FOTO: Inundații Paris

M-am despărțit de rudele mele cu promisiunea că o să scriu despre asta.

În octombrie 2015, 16 oameni au murit la Cannes și la Nisa din cauza inundațiilor; 70 000 de locuințe fără curent, autostrada A8 – inundată. Franța, da? În mai 2017, Berlinul era sub ape. În 2013, Austria, Germania şi Cehia au scos armata la operaţiuni de salvare, în urma ploilor-record. Cehii au decretat stare de urgență, cu evacuări de spitale și tot tacâmul.

Dacă – Doamne ferește! – se întâmpla la noi? Toate partidele ar fi dat vina pe toate partidele. Altceva? În afară de talk-showuri alarmiste, câtă analiză onestă? Bucureștiul are o rețea de canalizare în cea mai mare parte, veche de decenii; sunt vreo 2300 de kilometri și uneori mai afli din comunicatele Apa Nova că au intervenit la structuri din 1906. Dacă mai pui și epoca în care Ceaușescu era obsedat de „economii”...

FOTO: Inundații Cannes

La ultima ploaie, asta din 3 iulie, s-au depășit 90 de litri pe metru pătrat, a fost record; directorul ANCAB avertiza, în 2016, că nu ne putem pune cu natura: fenomene care altădată apăreau la 30 de ani o dată, acum vin la doi ani. Prin canalizare au trecut 12 milioane de metri cubi de apă, adica mai mult decat toata acumularea Lacul Morii. E imens, și totuși Bucureștiul n-a devenit a doua Veneție – ca Parisul, Budapesta sau Berlinul.

Ca să-mi țin promisiunea, m-am dus la Apa Nova. Despre presa de la noi n-au vrut să comenteze, că „fiecare-i cu treaba lui”, dar când am ajuns la canalizare... Să arunci în wc moloz, și apoi tot tu să dai telefon furios că-ți refulează, ei bine, asta e o performanță mai mult decât tristă. Să găsești în canalizare porci morți sau pești congelați – da, fă asta în Occident și vezi ce pățești... Doar anul trecut, ANCAB a avut 14 000 de intervenții pe rețeaua de canalizare. Acum câțiva ani au curățat caseta de sub Dâmbovița, în care nu mai intrase picior de om din 1990! Dar cel mai simplu e să-i arăți mereu cu degetul, în virtutea ”tradiției” – a unora – de a face din canalizare ghenă de gunoi.

Până acum ceva vreme văzusem tornade doar la știri externe – acum sunt și la noi. Ne-a rămas reflexul vechi, cel de a urmări ce străzi sunt sub ape, case inundate și mașini plutind – le-am văzut acum 25-30 de ani și am rămas cu teama. Chiar dacă istoria ne-a întârziat cu infrastructura, măcar s-a investit în tehnologie ultramodernă: de-aia suntem premianți în lume la viteza internetului, de-aia avem sisteme computerizate pentru distributia apei potabile si roboti care inspecteaza si repara colectoarele din canalizare, de-aia noi abia ne udăm pantofii când parizienii sau berlinezii evacuează cartiere întregi.

Ce n-avem? Încă nu știm să ne bucurăm cu onestitate, de ceea ce funcționează. Bucureștiul, dacă nu știați, e dat exemplu în întreaga lume, din Tokio în San Francisco, pentru parteneriatul public-privat cu Veolia. E în topul Băncii Mondiale și parcă nu-i al nostru; unii îl iau ca fapt divers, altora parcă le stă în cale, că taaaare ar naționaliza niște resurse. Să ai printre cele mai moderne stații de epurare din Uniunea Europeană, să livrezi practic populației apă plată, să fii și cu prețurile printre cele mai mici din țară, și totuși să fii ocolit de recunoștința publică – asta e nelalocul ei.

De acord, sunt controverse, se bâlbâie și ei, dar sunt aproape 2000 de români care trebuie să găsească zilnic soluții între o infrastructura moștenită, regulile municipalității, regulile corporației lider mondial, setea de știri negative a publicului și cerința legitimă de trai mai bun din partea clienților. Plus faptul că sunt furnizori de utilități publice, adică sunt de vină din start, și dacă e soare, și dacă plouă. Dacă lucrează ziua – de ce încurcă traficul? Dacă lucrează noaptea – de ce fac gălăgie? Iar dacă nu-i vezi – ahaaa, nu lucrează!

Din când în când totuși, poate merită să știm că putea fi o catastrofă. Dar și că diferența au făcut-o cele 900 de intervenții în decurs de o zi și o noapte ale Apa Nova.

Și, dincolo de „parizienii” mei, mi-ar plăcea să văd la tv ce văd ei: informare, analiză și – dacă-mi dați voie – o idee: dacă noi nu vom vorbi despre avantajele noastre, nimeni n-o să ni le pună pe taraba lumii. Cu atât mai puțin în Paris sau Berlin, că-s ocupați cu inundațiile, nu ca noi.