Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. O pușculiță cu 10 miliarde de euro, care ar putea dinamiza economia

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. O pușculiță cu 10 miliarde de euro, care ar putea dinamiza economia

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții este o societate care urmează a fi alimentată de veniturile din dividende ale companiilor de stat care generează profit, dar și din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni obținute din vânzarea de active neperformante

Estimat a fi cel mai important pilon economic al Programului de guvernare, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FDSI) ar fi trebuit să fie deja constituit. Suntem în luna iulie, iar reformele economice promise sunt de abia în stadiul de intenţie de proiect, după restructurarea guvernamentală.

Anunțat încă din luna ianuarie 2017, prin Programul de guvernare 2017-2020, FSDI ar trebui să aibă modelul fondurilor suverane din Norvegia, Franța, Italia sau Polonia. Valoarea acestuia este estimată a fi de 10 miliarde de euro şi urmează a fi alimentat de veniturile din dividende ale companiilor de stat aflate pe profit, precum şi de veniturile provenite din emisiuni de obligaţiuni sau din vânzarea de active neperformante, cum ar fi case de odihnă, hoteluri care aparțin unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul.

În Programul de guvernare se enunţă: „Scopul fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susţină economia“. Astfel se doreşte dezvoltarea economică prin investiţii în infrastructură şi companii strategice, întărirea rolului activ al statului prin administrarea adecvată a participaţiilor minoritare şi obţinerea de lichidităţi din emisiunea de obligaţiuni, valorificarea anumitor active, dividende şi alte surse atrase în proiectele de investiţii.

Nu se mai spune nimic despre Fondul Național de Dezvoltare

Pe lângă FDSI, în Programul de guvernare era trecut şi Fondul Naţional de Dezvoltare (FND), care ar fi trebuit să se înfiinţeze la finalul acestei luni. El ar fi cuprins companiile la care statul deţine participaţii şi care, în acest moment, sunt administarate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), precum şi companii care nu pot fi trecute la FDSI din cauza unor interdicţii europene, fiind considerate monopoluri. Ca urmare a acestor reglementări, ar trebui ca Transelectrica şi Transgaz să fie administrate şi deţinute de FND, iar Hidroelectrica sau Romgaz de către FSDI. AVAS urmează a fi desfiinţat. Ca şi FSDI, FND va rămâne pe toată perioada de funcţionare în proprietatea exclusivă a statului român.

La ce vor fi folosiți banii din FDSI

În următorii patru ani, cele 10 miliarde de euro, cât este prevăzut a strânge FDSI, vor fi destinate pentru: construirea de fabrici, dar şi la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Şantierul Naval Constanţa, CEC, Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-şi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze avioane, nave, garnituri de tren.

Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii patru ani se vor realiza, susţine documentul citat, în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale. Valoarea totală finanţată din FSDI este estimată la 3,5 miliarde de euro.

Alte 3 miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020. FSDI împreună cu alte bănci internaţionale, BEI, BERD şi Banca Mondială, vor construi în parteneriat public- privat autostrăzi pe care le va deţine pentru o perioadă de 30 ani şi care vor fi cedate înapoi statului român, pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilităţi pentru a le răscumpăra. Industria de armament va fi o altă beneficiară a fondului, urmând a se extinde capacităţile fabricilor existente.

Surplusul adus la bugetul de stat ar putea fi de peste 6 miliarde de lei

Programul de guvernare prevede că, datorită activităţii economice a FSDI, se vor încasa la buget sume din taxe şi impozite de aproximativ 9 miliarde de lei.

În acest fel, în 2020, surplusul anual adus la bugetul de stat de către FSDI va fi de cel puţin șase miliarde de lei, se anticipează în documentul citat.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi gestionat de Ministerul de Finanţe, iar ministerele care au administrat până acum companiile din cadrul fondului vor păstra anumite competenţe legate de coordonare.

Guvernul urmează să ceară punctul de vedere al Comisiei Europene cu privire la acest proiect.

FSDI va fi concretizat până în septembrie în proiect de lege şi trimis spre Parlament, a anunţat, premierul Mihai Tudose.

Fondul suveran al Norvegiei a ajuns la 800 miliarde de dolari

Iniţiat în 1996, Fondul Suveran al Norvegiei a fost creat ca să nu dea peste cap economia de 500 miliarde de dolari de la acea vreme, a ţării. El este alimentat cu majoritatea încasărilor din petrol şi gaze. Acesta s-a mărit de mai bine de patru ori din 2005 şi, potrivit estimărilor oficiale, va ajunge la 875 miliarde de dolari până la sfârşitul anului viitor.

În 2013, fondul de investiţii a obţinut un randament de 16% în coroane norvegiene, în principal graţie investiţiilor în acţiuni. Circa 61,7% din activele fondului de investiţii erau plasate în acţiuni (375 mld.euro). Alte 37% din active erau investite în instrumente cu venit fix şi un procent din active a fost plasat în imobiliare. Defalcat, portofoliul de acţiuni i-a adus fondului un randament de 26,3%, instrumentele cu venit fix i-au adus randament zero, iar imobiliarele i-au adus un plus de 11,8%. Norvegia a devenit acum cea mai bogată economie scandinavă.

În 2010, fondul şi-a extins pentru prima dată aria de investiţii, pe lângă acţiuni şi obligaţiuni, direcţionându-şi 5% în domeniul imobiliar. Guvernul norvegian face public, în fiecare an un document în care stipulează orice modificare de strategie în administrarea fondului.

Ne puteți urmări și pe Google News