INVAZIE de ȘERPI în România. Autoritățile caută SOLUȚII

INVAZIE de ȘERPI în România. Autoritățile caută SOLUȚII

Alertă în județul Alba, unde șerpii au invadat mai multe sate din județ și pun în pericol locuitorii.

Comuna Pianu, compusă din mai multe sate, este invadată de o specie de șerpi de apă, care au ajuns foarte aproape de gospodăriile oamenilor, informează AGERPRES. În prezent se caută soluții pentru eliminarea acestora, dar fără a fi omorâți, ci orientați pe cât posibil către pădure. Șerpii pot ajunge și la lungimea de 2 metri, aducând panica în rândul localnicilor.

„Ceea ce se întâmplă la ora actuală pe raza comunei este oarecum o situație fără precedent. Fără îndoială că există reptile în toate zonele din țară, și la noi au fost și în alți ani, însă anul acesta numărul este mult mai mare. Practic, ne confruntăm cu o mică invazie a acestora. Din câte știu, nu au fost persoane care să fi suferit vătămări din partea acestor reptile, însă prezența lor este oarecum deranjantă,” a declarat, joi, primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

 

Ne puteți urmări și pe Google News