MONSTRUL de la malul mării! Un tînăr AMERICAN, homosexual, CĂLĂU pentru mai mulți STUDENȚI
- Adrian Dumitru
- 26 iunie 2017, 12:30
Întîmplări șocante petrecute în Constanța. Un tînăr student la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius a fost călău pentru mai mulți tineri.
Scenariul după care tînărul american își atrăgea victimele este șocant. Fiind homosexual, acesta mergea la agățat prin cluburi și apoi își invita partenerii acasă. Cei care opuneau rezistență sau care nu avea aceleași înclinații, erau forțați să întrețină raporturi sexuale. Cum? Erau drogați. Una dintre victime chiar a făcut un accident rutier pe 12 iunie întrucât era amețit de substanțele pe care le ingerase fără să știe.
Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de viol și agresiune sexuală, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța l-au identificat pe cetățeanul american, dar și israelian, Dimant Etan Tzvi, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Constanța, bănuit de comiterea faptelor. Acesta este student la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius și locuiește în centru, pe lângă Colegiul Mircea cel Bătrân.
Totul a ieșit la iveală la data de 12.06.2017, când doi tineri din municipiul Medgidia, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, au reclamat faptul că bărbatul în cauză le-ar fi administrat un produs medicamentos (benzodiazepine), după care ar fi fost agresați sexual de către acesta.
Ei merseseră la domiciliul lui Etan, în calitate de amici, și apoi li s-a rupt firul, știind doar că au băut ceva și au mâncat o felie de pâine cu mezeluri (studentul obișnuia să se folosească și de această metodă, nu numai de băuturi). Când s-au trezit și-au dat seama ce s-a întâmplat.
Polițiștii constănțeni din cadrul Biroului Investigații Criminale și cei ai Direcției Operațiuni Speciale au și început cercetările și au organizat o acțiune complexă în noaptea de 24 spre 25.06.2017, pe raza stațiunii Mamaia, fiind folosit un investigator sub acoperire pentru întâlnirea cu respectivul bărbat.
Ulterior au fost efectuate percheziții la locuința bărbatului și asupra autoturismului acestuia, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conțin benzodiazepine, recipienți cu lichide susceptibile a conține benzodiazepine, 5 laptopuri, un DVR, 7 telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor și diferite obiecte destinate obținerii satisfacției sexuale.
Potrivit datelor din anchetă, cam toți tinerii ce mergeau în locuința agresorului sunt homosexuali. Însă, nici cei care nu dădeau dovadă de deschidere spre raporturi sexuale nu scăpau. Li se oferea un pahar cu băutură sau mâncare și nu mai știau apoi de ei. Așa a pățit și Albitar A., care în data de 12 iunie a plecat buimac de la domiciliul lui Dimant Etan Tzvi și a produs un accident rutier în municipiu, intrând în coliziune cu mai multe mașini parcate.
A declarat că este amețit și acum iată că a ieșit totul la iveală. Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, și apoi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii constănțeni continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului în cauză.