FOTBAL EUROPEAN. Oficialii echipei FC Barcelona au anunțat oficial cine îi va lua locul antrenorului Luis Enrique
- Andrei Călin
- 30 mai 2017, 00:19
![FOTBAL EUROPEAN. Oficialii echipei FC Barcelona au anunțat oficial cine îi va lua locul antrenorului Luis Enrique](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2017/05/fotbal-european-oficialii-echipei-fc-barcelona-au-anuntat-oficia.jpg)
Ernesto Valverde este antrenorul care îi va lua locul lui Luis Enrique pe banca formației FC Barcelona. Anunțul oficial a fost făcut luni seara.
Conducătorii echipei FC Barcelona au anunțat, luni, că Ernesto Valverde va fi înlocuitorul lui Luis Enrique, pe banca tehnică a catalanilor. Noul tehnician are 53 de ani, a jucat ca atacant, la Espanyol, Bilbao și Mallorca, iar în perioada 1988-1990 a îmbrăcat tricoul Barcelonei.
Valverde a stat pe banca formațiilor Bilbao, Espanyol, Olimpiakos, Villarreal și Valencia. Ultima echipă antrenată a fost Atheltic Bilbao (2013-2017). „Valverde are abilități, judecată, cunoștințe și experiență. Promovează jucătorii tineri și și-a însuțit calea Barcelonei. Muncește foarte mult și este un suporter al utilizării tehnologiei la antrenamente și în gestionarea meciurilor, a spus Josep Maria Bartolomeu, președintele „roș-albaștrilor”.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)