Traian Băsescu: Dacă și-ar fi permis să-mi spună că îmi garantează mandatul, le umpleam botul de sânge pe loc

Traian Băsescu: Dacă și-ar fi permis să-mi spună că îmi garantează mandatul, le umpleam botul de sânge pe loc

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, susţine că acţiunile Laurei Codruţa Kovesi şi ale lui Florian Coldea în legătură cu alegerile din 2009 s-au făcut fără ştirea sa. El a declarat, la România TV, că dacă Laura Codruța Kovesi sau Florian Coldea și-ar fi permis sa îi spună, la alegerile prezidențiale din 2009, că îi garantează al doilea mandate, le "umplea botul de sânge pe loc".

„Dacă acest grup a fraudat cumva alegerile, este deja grup criminal organizat. După articolul lui Andronic, Parchetul General trebuia să se autosesizeze (...) să înceapă o anchetă cu privire la ce au făcut Maior, Kovesi, Coldea, Oprea în noaptea de 6 decembrie 2009 acasă la Oprea.

Dacă discutăm de posibila fraudare a alegerilor şi că oamenii ăştia au influenţat rezultatul alegerilor, atunci avem deja un exemplu, Dragnea, care a influenţat un referendum tot legat de preşedinte şi a fost condamnat. Oamenii ăştia de ce să nu fie condamnaţi? Dragnea era doar un lider, ei erau reprezentaţi ai instituţiilor statului.

Să ştim dacă am avut un preşedinte care a fost desemnat pentru 5 ani în urma fraudei acestor domni sau doamne, sau am avut un preşedinte legitim (...) Pentru că ei au spus 'La această masă stă tot statul, noi va garantăm al doilea mandat", a declarat Traian Băsescu într-o intervenţie telefonică la România TV.

În plus, fostul preşedinte a reamintit că George Maior „era membru PSD când l-am pus director la SRI, exact ca să nu se interpreteze că mi-am pus omul şi folosesc serviciul pentru mine".

„Să spui că SRI a lucrat la fraudarea alegerilor în favoarea mea e o copilărie (...) Codruţa Kovesi cred că avea vreo 29 de ani şi am numit-o procuror general, adusă de la Sibiu. Pe Coldea era maior şi l-am făcut prim-adjunct SRI cu gradul de maior.

Va imaginaţi că vreunul dintre oamenii ăştia şi-ar fi putut vreodată permite să spună 'dl preşedinte, la această masă stă tot statul, noi vă garantăm al doilea mandat'?! Le umpleam botul de sânge pe loc!", a replicat Traian Băsescu.

Întrebat dacă nu era el preşedintele căruia i se promitea un nou mandat, atunci cine era, Băsescu a răspuns: „Nu, pentru că nu recunosc ca aşa ceva să se fi întâmplat (...) Eu nu am alte informaţii (...) Era imposibil ca un locotenent colonel să îi spună preşedintelui României, şi un procuror general proaspăt numit să spună, 'Noi suntem statul, va garantăm al doilea mandat'".

Președintele Comisiei de control al SRI, Adrian Țuțuianu, a anunțat, ieri, că îl va invita la audieri pe jurnalistul Dan Andronic, pentru a da detalii în legătură cu dezvăluirile din serialul „Noi suntem Statul”, publicat în Evenimentul zilei.

Citiți mai multe AICI și AICI