EXPLICAȚIILE FABULOASE ale lui Traian Băsescu despre PACTUL de COABITARE cu Ponta
- Ana Petrescu
- 16 martie 2017, 20:41
Fostul președinte și actual senator PMP, Traian Băsescu, a comentat, la postul România TV, pe marginea pactului de coabitare pe care l-a semnat cu Victor Ponta. El l-a ironizat pe fostul premier, precizând că a semnat documentul "ca să ştie cine e şeful".
"Important e ca între factorii de decizie să fie un pact dincolo de constituţie. Deşi am avut pact scris cu Victor Ponta, destule puncte nu s-au respectat. Nu vă dau detalii că nu vreau să intru în mizeria luptei dintre Ponta şi Liviu Dragnea. Am semnat acel pact cu Ponta ca să ştie cine e şeful. Aveam conflicte cu Ponta, dar lucram cu ministerele.", a spus Băsescu, la România TV.
Fostul șef al statului a mai spus că actualul președinte Klaus Iohannis nu are de ce să se teamă de o eventuală suspendare.
"Nu cred că Iohannis vrea acelaşi lucru acum. Suspendarea preşedintelui se face când e o încălcare gravă a Constituţiei. Prezenţa la un miting e o încălcare, dar nu grav.", a precizat Băsescu, la România TV.